Manifestaţii în Bulgaria pentru eliberarea unui medic

Data publicării:
manifestatii bulgaria doctor

Cazul unui medic bulgar a scos pe străzi mii de oameni în marile oraşe ale ţării vecine. Doctorul a fost arestat pentru că a ucis un bărbat care i-a spart casa pentru a-l jefui. 

Hoţul şi complicele său au fost surprinşi de medic în locuinţa sa, în care erau şi soţia şi cele două fiice ale cuplului. Doctorul s-a bătut cu hoţii şi a fost înjunghiat în picior, dar a reuşit să pună mâna pe arma scăpată de atacatori şi l-a împuşcat mortal pe unul dintre ei.

Dacă va fi găsit vinovat, medicul ar putea primi până la 20 de ani de închisoare, însă oamenii consideră că pedeapsa este exagerat de dură.

Mii de oameni au participat luni la un marş la Plovdiv, al doilea oraş din Bulgaria, pentru a cere eliberarea doctorului acuzat că a omorât presupusul hoţ, care era de etnie romă. Demonstranţii susţin că medicul a acţionat în legitimă apărare.

Protestele exprimă frustrarea multor oameni faţă de eşecul autorităţilor de a combate spargerile de locuinţe cu violenţă, foarte frecvente mai ales în mediul rural, comentează Reuters, preluată de Agerpres.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Parchetul din Plovdiv a comunicat sâmbătă că Ivan Dimitrov, medic anestezist, a fost reținut pentru 72 de ore şi a fost pus sub urmărire pentru uciderea unui bărbat de 38 de ani, de etnie romă, în timpul unui incident.

Televiziunea şi radioul naţionale au relatat, citând surse din cadrul poliţiei, că Dimitrov l-a împuşcat pe presupusul spărgător cu un pistol scăpat de complicele acestuia şi că medicul a fost înjunghiat în picior în timpul incidentului. Complicele a reuşit să scape.

„Insist pentru eliberarea imediată a lui Ivan Dimitrov şi retragerea imediată a tuturor acuzaţiilor”, a declarat Anghel Djambazki, membru al Parlamentului European şi vicepreşedinte al partidului naţionalist VMRO.

Soţia medicului a declarat în presa locală că îi este recunoscătoare acestuia pentru faptul că şi-a apărat familia şi a precizat că cele două fiice ale cuplului se aflau acasă în momentul incidentului.

Mii de oameni au semnat o petiţie pentru punerea în libertate a medicului, iar proteste au avut loc și la Sofia şi în alte oraşe.

Comunitatea romă din Bulgaria se confruntă cu niveluri foarte ridicate de sărăcie şi şomaj, trăind de multe ori la periferiile oraşelor şi fiind acuzată de mulţi că trăieşte din infracţiuni şi ajutoare de stat.

Unii observatori sunt de părere că acest caz ar putea reaprinde sentimentele anti-romi în Bulgaria, ţară care deţine în acest semestru preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

Djambazki a mai declarat că partidul său va iniţia o dezbatere în Parlament şi va introduce un proiect de lege privind legitima apărare.

Partidul populist Volia, condus de vicepreşedintele Adunării Naţionale, Veselin Mareşki, şi-a exprimat de asemenea sprijinul faţă de Dimitrov.

„Dacă statul nu poate pune în aplicare măsurile necesare pentru a intimida, opri şi pedepsi astfel de infractori, atunci populaţiei nu îi mai rămâne decât să se apare singură”, a declarat Volia într-un comunicat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri