Medicii din Marea Britanie experimentează un tratament genetic pentru redarea vederii

Data publicării:
orbi

Toţi cei şase pacienţi trataţi la Spitalul de Oftalmologie din Oxford, Marea Britanie, cărora li s-a injectat un medicament experimental în spatele globului ocular, au putut vedea mai bine. Oamenii s-au născut cu o formă genetică de orbire, care afectează o persoană din 50 de mii. Cei mai afectaţi sunt băieţii, care îşi pierd vederea în adolescenţă.

Când am ajuns acasă, am privit spre telefonul mobil şi am spus: Pot să văd numerele! Pot să văd numerele!”, a povestit unul dintre pacienți, Jonathan Wyatt.

Substanţa injectată conţine o copie a genei care lipseşte din organismul pacientului. În timpul probelor s-a confirmat faptul că nu distruge celulele din retină. Odată ajunsă în globul ocular, eliberează genele care încep să producă proteine şi să ajute la îmbunătăţirea vederii.

De fapt corectăm o boală la nivel genetic. Cu alte cuvinte, mofificăm genetic pacientul cu probleme şi punem gena la loc acolo unde lipseşte. Am fost foarte încântaţi pentru că gena poate fi plasată acolo unde a debutat boala şi i-ar putea modifica genetic pe oameni pentru a-i proteja de boală şi, eventual, de pierderea vederii”, a explicat chirurgul Robert MacLaren.

Numai în Marea Britanie sunt peste o mie de oameni care suferă de orbire genetică. Procedura experimentată de medici ar putea fi introdusă în practică în următorii cinci ani.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri