Miniștri de externe ai UE au reacționat la declarațiile lui Trump

Data actualizării: Data publicării:
EU Referendum - Strasbourg The Seat Of The EU Parliament

Miniștri de externe ai Uniunii Europene au reacționat, în declarațiile de presă făcute la sosirea la consiliul ce are loc luni la Bruxelles, la afirmațiile făcute de președintele ales al SUA, Donald Trump, în interviurile acordate publicațiilor The Times și Bild, scrie Agerpres.

EU Referendum - Strasbourg The Seat Of The EU Parliament
Foto: Guliver/GettyImages

Șeful diplomației germane, Frank-Walter Steinmeier, a calificat drept îngrijorătoare declarația lui Trump potrivit căreia NATO este o structură „învechită”. „Vom vedea care vor fi consecințele pentru politica americană”, a spus Steinmeier, care a sosit la consiliu după o întâlnire cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Ministrul de externe al Franței, Jean-Marc Ayrault, a apreciat că cel mai bun răspuns la afirmațiile făcute de Trump este „unitatea europenilor”. „La fel ca în cazul Brexit, trebuie să rămânem uniți, să facem front comun, să nu uităm că forța europenilor stă în unitatea lor. Aștept cu nerăbdare ca noul secretar de stat american să își preia funcția ca să ne întâlnim și să discutăm despre chestiuni importante: relația cu Rusia, chestiunea ucraineană, sancțiunile, acordul nuclear cu Iranul, acordul de la Paris”, a spus Ayrault.

Citiți și:
Trump, declarațiile care îngrijorează Europa

Vicepremierul slovac Miroslav Lajcak, care deține și mandatul de șef al diplomației, a făcut un apel la răbdare. „Haideți să așteptăm data de 20 ianuarie și să judecăm administrația Trump în funcție de ce spune după ce va prelua mandatul. Nu cred că este cazul ca miniștrii de externe ai UE să speculeze pe marginea afirmațiilor făcute de persoane care încă nu au fost confirmate în funcție”, a fost reacția oficialului slovac la întrebările privind afirmațiile lui Donald Trump, în timp ce vicepremierul belgian Didier Reynders a spus că așteaptă primele contacte cu viitoarea administrație americană. „Avem multe lucruri de realizat împreună și va trebui să le demonstrăm valoarea importantă pe care o reprezintă UE și NATO”, a spus Reynders, care este și ministrul de externe al țării sale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri