Ministrul de Externe german vrea ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei 

Data publicării:
steinmeier

Sancțiunile nu sunt un scop în sine. Ele ar trebui să reprezinte un impuls pentru schimbarea unui comportament”, a spus Steinmeier pentru RedaktionsNetzwerk Deutschland, o rețea de ziare locale din Germania.

Ministrul de Externe german a declarat că sancțiunile ar trebui ridicate, gradual, dacă Guvernul Rusiei demonstrează că încearcă să implementeze Acordul de la Minsk pentru menținerea păcii în Ucraina.

O abordare de tipul totul sau nimic, chiar dacă sună bine, nu înseamnă nimic”, a spus Steinmeier.

Duminică, trei soldaţi ucraineni au fost ucişi în estul ţării, în luptele cu separatiştii proruşi.

Ministrul german de externe a zdruncinat unitatea NATO, după ce a condamnat, într-un interviu, atitudinea războinică a Alianţei Nord-Atlantice faţă de Moscova.

El a criticat desfăşurarea de trupe NATO în ţările apropiate de frontiera rusă - referire la recenta decizie a Alianţei de a trimite batalioane în România, Bulgaria, Ţările Baltice şi Polonia.

Mesajul ministrului german de externe vine după ce preşedintele rus Vladimir Putin a atacat, din nou, Alianţa Nord Atlantică. Liderul de la Kremlin acuză NATO că amplifică anumite conflicte şi situaţii pentru a-şi justifica existenţa şi mutarea unor trupe aliate tot mai aproape de graniţele Rusiei.

Toate aceste escaladări au continuat probabil pentru a justifica existenţa NATO. Au nevoie de un inamic extern. În caz contrar, nimeni nu ar înţelege de ce mai este nevoie de această organizaţie”, a spus Vladimir Putin.

Citiți și:
Germania critică politica NATO față de Rusia
NATO, criticată din interior. Fost ministru de Externe: „Nu se pune în discuție o divizare a Europei Occidentale” 


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri