Ministrul german al Apărării îl critică pe Trump pentru că i-a „întins covorul roșu” lui Putin: „L-a întâmpinat ca pe un prieten”

Data publicării:
Trump, Putin set to hold closed-door talks on Ukraine
Vladimir Putin și Donald Trump în Alaska. Foto: Profimedia Images

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, l-a criticat dur pe Donald Trump, acuzându-l pe liderul SUA că i-a transmis semnale greșite lui Vladimir Putin și că a slăbit poziția Ucrainei în război, relatează Politico.

În cadrul unui interviu acordat postului de radio Deutschlandfunk, cu ocazia a patru ani de la invazia rusă pe scară largă, social-democratul – cel mai popular politician german în sondajele recente – a declarat că președintele SUA a întărit încrederea liderului de la Kremlin prin angajamentul său excesiv de cordial.

„Din păcate, președintele american a influențat cursul războiului și încrederea în sine a lui Putin când i-a întins covorul roșu și l-a întâmpinat ca pe un prieten în Alaska, în timp ce, în același timp, s-a retras complet din sprijinul militar acordat Ucrainei”, a spus Pistorius.

Donald Trump s-a întâlnit cu Vladimir Putin în Alaska în august 2025, fără participarea vreunui reprezentant european, alimentând îngrijorarea pe continent că Washingtonul încearcă să pună capăt războiului fără niciun aport din partea Ucrainei sau a Europei. Cel de-al 47-lea președinte american și-a schimbat în repetate rânduri tonul cu privire la conflict și nu a emis nicio declarație publică în sprijinul Ucrainei pe 24 februarie, când s-au împlinit patru ani de la debutul conflictului.

Pistorius a criticat, de asemenea, Casa Albă pentru că a scos prea devreme din discuții aderarea Ucrainei la NATO.

„Președintele american a scos, din păcate și în mod inutil, aderarea la NATO din discuții foarte devreme. Aceasta ar fi fost o chestiune care ar fi putut fi folosită pentru a negocia alte aspecte”, a afirmat el.

Nu este prima dată când Pistorius critică modul în care Trump gestionează războiul din Ucraina. Într-un interviu acordat anul trecut postului de radio Deutschlandfunk, el a declarat că președintele american a „evaluat greșit” influența sa asupra lui Putin în negocierile de încetare a focului.

Ultimele sale declarații vin cu câteva zile înainte ca cancelarul german Friedrich Merz să se îndrepte spre Washington, unde a declarat într-un interviu că intenționează să prezinte o „poziție europeană comună” privind comerțul.

Citește și:

Ministrul german al Apărării: Europa are nevoie de predictibilitate din partea SUA. „Nici chiar Statele Unite nu pot acţiona singure”

Cu tarifele vamale ale lui Trump în aer, ceața economică mondială redevine tot mai densă (Reuters)

Editor : A.M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Card european de sănătate sau asigurare de călătorie? Diferențele importante pe care trebuie să le știi...
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Arată de 32!” Elizabeth Hurley, apariție spectaculoasă la 61 de ani, în costum de baie. Fanii au reacționat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Practical Magic 2”, debut dezamăgitor la box-office. Cât a încasat în primul weekend filmul cu Nicole Kidman...
Adevarul
„Și ce-mi faceți?” Ce se întâmplă într-o clasă a VII-a în timpul orei: „Unul doarme, patru filmează pentru...
Newsweek
Avertisment dur: În următorii 5 ani ies la pensie 1.300.000 români. Nu are cine le plăti pensia!
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Au comandat o pizza, dar s-au trezit cu un musafir nepoftit. Ce a găsit o familie din Australia lângă...
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Alina Șerban a câștigat Premiul Publicului la Veneția. Filmul „Eu contez” este inspirat din viața regizoarei