Sari la conținut

Modul neașteptat în care a fost prins un violator, după 30 de ani

Un violator care a păcălit autorităţile mai bine de 30 de ani a fost în sfârşit prins după o dispută cu un vecin.

Britanicul Eric McKenna a agresat sexual două tinere în 1983 şi 1988. Chiar dacă au fost recoltate probe ADN atunci, bărbatul nu era în baza de date, aşa că nu a putut fi identificat.

Trei decenii mai târziu a intrat într-o dispută cu un vecin care l-a acuzat că isi face nevoile în ghiveciul lui cu flori.

I-au fost recoltate probe ADN şi când poliţia le-a introdus în computer s-a făcut imediat legătura cu dosarele nerezolvate. În urmă cu doar câteva zile, bărbatul a fost condamnat la 23 de ani de închisoare.