Moscova acuză: UE a aprobat livrarea de armament către Ucraina

Data publicării:
ukr

Rusia acuză Uniunea Europeană că ar fi aprobat livrarea de armament către Ucraina. Afirmaţia vine de la ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, potrivit căruia blocul comunitar dă astfel dovadă de un dublu standard, aplicând Rusiei sancţiuni care vizează domeniul apărării. Între timp, în estul Ucrainei se dau lupte grele, mai ales în regiunea Lugansk. Cel puţin cinci civili au murit vineri şi sâmbătă, după ce zilele trecute separatiştii declarau că au omorât zece paraşutişti ucraineni. Din cauza luptelor, echipa de investigatori internaţionali veniţi să cerceteze locul prăbuşirii aeronavei malaeziene a fost nevoită să părăsească zona, deşi cele două părţi aflate în conflict fuseseră iniţial de acord să înceteze tirurile în perimetru.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Lupte grele au avut loc la periferia oraşului Pervomaisk, aflat nu departe de Lugansk, care între timp a fost înconjurat de armata ucraineană. Autorităţile separatiste de aici spun că oraşul se află în pragul unei catastrofe umanitare după ce armata a tăiat aprovizionarea cu apă, energie şi hrană. Lupte grele se dau şi în oraşele Şahtarsk şi Torez, din regiunea Doneţk.

Soldaţii ucraineni spun că luptă pentru a-şi elibera familiile şi prietenii din regiunile separatiste. "Îi protejăm pe cei care ne sunt apropiaţi. Avem rude şi prieteni aici. Jumătate din acest batalion este din Regiunea Donbas. Sunt prietenii mei, care au fost alungaţi din propriile lor case. Trebuie să şi le recupereze", spune unul dintre ei.

Între timp, observatorii internaţionali olandezi şi australieni au reuşit să ajungă la locul prăbuşirii avionului malaezian şi să înceapă investigaţiile. Nu au făcut-o însă pentru mult timp, pentru că luptele au reînceput la mai puţin de doi kilometri de locul în care se aflau. 

În acest context apar mărturii tulburătoare făcute chiar de rebelii proruşi, care au recunoscut că şi-au executat câţiva dintre proprii combatanţi. Potrivit BBC, un lider al rebelilor a spus că execuţiile au avut loc pentru a preveni haosul şi pentru a transmite un semnal puternic trupelor separatiste.

Cel puţin 1500 de oameni au murit în estul Ucrainei de la începutul conflictului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...