Moscova recunoaște că militari ruși au pătruns în Ucraina. Mărturia unui soldat capturat de ucraineni

Data publicării:
ucraina ilustratie

Noile incidente au avut loc chiar înainte de întâlnirea de la Minsk dintre preşedinţii Rusiei şi Ucrainei. Discuţiile dintre Vladimir Putin şi Petro Poroşenko sunt mediate de Uniunea Europeană şi ar putea aduce un acord între cele două ţări, în special în domeniul livrărilor de gaze şi schimburilor comerciale.

Zece soldaţi ruși dintr-o diviziei aeropurtată, cu baza în centrul Rusiei, au fost capturaţi într-un sat din Ucraina, la aproximativ 50 de kilometri de orașul Donețk. Autorităţile ucrainene au difuzat imagini cu unul dintre militarii capturați:

„- Prezintă-te!

- Sunt cetăţean al Federaţiei Ruse. Miceakov Ivan Vasilievici.

- Din ce divizie faci parte?

- Fac parte din divizia militară din oraşul Kostroma, din Rusia.

- Gradul?

- Caporal.

- Ştiai că te afli ilegal pe teritoriul Ucrainei?

- Bănuiam, dar mi-am dat seama de acest lucru în timpul unui bombardament.

- Cum ai intrat în Ucraina?

- Eram în convoi militar, nu pe şosea, ci mergeam pe câmp. Nici nu mi-a dat seama când am trecut graniţa.

- Da, dar ştiaţi că mergeţi spre Ucraina.

- Probabil.

- Cu ce scop?

- Nu ne-au spus.

(...)

- Tu ce crezi? De ce v-au trimis aici?

- Ce cred eu? Dacă ar fi fost după mine, nu aş fi plecat. Cred că Ucraina este un stat independent.

Suntem doar nişte simpli soldaţi, care îndeplinesc ordine. Ne trimit aici drept carne de tun”.

Ministerul Apărării de la Moscova recunoaşte că militari ruşi au pătruns pe teritoriul Ucrainei, dar spune că din greşeală.

„Militarii în chestiune participau, de fapt, la o misiune de patrulare a unei secţiuni a graniței ruso-ucrainene şi, fără îndoială, că au traversat din greșeală pe un tronson nemarcat şi, din câte am înţeles noi, nu au opus rezistenţă forţelor armate ale Ucrainei atunci când au fost reţinuți”, a spus Ministerul rus al Apărării, potrivit unui comunicat publicat de agenţia rusă ITAR-TASS.

Oficialii de la Kiev spun că intrarea militarilor ruşi pe teritoriul ucrainean este o nouă dovadă a implicării Rusiei în conflictul din estul ţării şi de susţinere a separatiştilor.

Incidentul are loc după ce, ieri, oficialii ucraineni au anunţat că mai multe blidate ale armatei ruse au încercat să treacă graniţa în sudul ţării, dar au fost oprite de trupele guvernamentale care au distrus o parte dintre vehicule. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri