Negocierile din Biroul Oval, cu harta Ucrainei pe masă (BBC). La ce vrea Putin să renunțe Zelenski

Data actualizării: Data publicării:
harta ucraina kyiv post
Harta conflictului din Ucraina, amplasată la Casa Albă. Sursa: Kyiv Post/X

Donald Trump s-a aflat, luni, față în față, la Washington, cu trei președinți și cu trei premieri europeni, dar și cu șefa Comisiei Europene sau secretarul general NATO. Scopul lor a fost acela de a se asigura că nici Kievul - și nici Europa - nu vor lipsi de la orice înțelegere privind viitorul Ucrainei, arată BBC. O hartă uriașă a conflictului din Ucraina a fost, cu această ocazie, amplasată în incinta Casei Albe, Volodimir Zelenski mulțumindu-i lui Donald Trump pentru acest detaliu care atrage atenția asupra importanței întâlnirii.

„Este foarte important ca toate aspectele sensibile, teritoriale, să fie discutate la nivel de lideri, în cadrul unei reuniuni trilaterale, iar președintele Trump va încerca să organizeze o astfel de reuniune”, a declarat, la întâlnirea cu Donald Trump și liderii UE, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, adăugând că „i-am arătat președintelui multe detalii despre câmpul de luptă, pe hartă. Mulțumesc pentru hartă, apropos”.

Trump și Zelenski au glumit apoi despre faptul că liderul ucrainean este liber să ia harta acasă, dacă dorește, arată BBC.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În ceea ce privește așteptările Rusiei, cea mai clară solicitare a lui Vladimir Putin după summitul din Alaska este ca Ucraina să renunțe la regiunea Donețk, iar trupele ucrainene să se retragă de aici. De-a lungul timpului, Moscova a insistat ca Ucraina să îi recunoască suveranitatea asupra Crimeei - anexată în 2014 - dar și să îi cedeze regiunile controlate de separatiști din estul Ucrainei.

Aici se pare că ar exista o schimbare, arată presa internațională. Putin ar fi dispus să accepte înghețarea frontului și alte compromisuri, dacă obține un acord care abordează cauzele profunde ale războiului”. Este vorba, așadar, despre expansiunea NATO spre est și presupusa discriminare practicată de Kiev împotriva vorbitorilor de limbă rusă din Ucraina.

În ceea ce privește Ucraina, aceasta a arătat disponibilitate de a se angaja în acest dialog, dar rămâne fermă în ceea ce privește păstrarea integrității teritoriale și a suveranității sale, cerând, de asemenea, ca dreptul său de a urmări viitoare alianțe și parteneriate să rămână intact.

Pentru a ajunge la un compromis, Donald Trump l-a chemat pe Volodimir Zelenski la Casa Albă, greii Europei făcând scut în jurul Ucrainei. Dacă totul merge bine o întâlnire trilaterală între Donald Trump, Volodimir Zelenski și Vladimir Putin ar putea să aibă loc chiar la sfârșitul acestei săptămâni. Potrivit Skynews, SUA și UE ar prefera Europa. Vatican, Roma și Geneva sunt luate în considerare dar și Budapesta sau Helsinki.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă dacă nu plătești întreținerea timp de trei luni. Ce poate face asociația de proprietari...
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alina Sorescu, răvășitoare într-o rochie cu spatele gol, la petrecerea dată de ziua ei: „Am vrut să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
Viața controversată a împărătesei despre care cronicarii au scris cele mai scandaloase povești
Newsweek
Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii: Unul din doi pensionari are probleme cu pensia. Despre ce e vorba?
Digi FM
Cui îi va lăsa Mirabela Dauer averea. De ce spune că bunurile materiale nu mai au nicio valoare pentru ea
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...