O fetiță de 6 ani, singura supraviețuitoare din familia sa în tragedia feroviară din Spania: „Un miracol”

Data publicării:
Echipele de intervenție la locul accidentului feroviar din Spania
Echipele de intervenție la locul accidentului feroviar din Spania. Foto: Profimedia

O fetiță de șase ani care călătorise la Madrid pentru a vedea un musical este singurul membru al familiei sale care a supraviețuit accidentului feroviar de duminică din sudul Spaniei, în care și-au pierdut viața 42 de persoane, printre care părinții, fratele și vărul ei, relatează The Guardian.

Fetița, al cărei nume nu a fost dezvăluit, a fost găsită mergând pe șine după ce două trenuri s-au ciocnit în apropierea orașului Adamuz, din provincia Cordoba, Andaluzia. Ea a scăpat din accidentul feroviar cu o rană ușoară la cap.

Potrivit presei spaniole, fetița și familia ei se întorceau acasă la Aljaraque, lângă Huelva, după ce au vizitat capitala pentru a vedea musicalul „Regele Leu” și stadionul Bernabeu din Madrid.

Excursia fusese o surpriză pentru a sărbători Epifania, sărbătoare creștină în care copiii spanioli primesc, conform tradiției, cadourile de Crăciun.

Jose Carlos Hernandez Cansino, primarul orașului vecin Punta Umbria, a declarat pentru postul de televiziune Canal Sur: „Speram să nu fie nevoie să declarăm zile de doliu sau să coborâm steagul în bernă. Dar apoi am primit un telefon prin care ni s-a comunicat că patru membri ai aceleiași familii care erau dați dispăruți au fost găsiți morți, confirmându-se astfel cele mai grave temeri ale noastre”. El a spus că supraviețuirea fetei este „un miracol”.

Adrian Cano, primarul orașului Aljaraque, a declarat că orașul este „distrus de durere și aproape fără cuvinte de alinare”.

Fetița a fost îngrijită peste noapte de un ofițer de poliție, înainte de a-și revedea bunica în Cordoba, au declarat autoritățile.

În timp ce operațiunile de recuperare a cadavrelor din cel mai grav accident feroviar din Spania din ultimii zece ani continuau, alte familii au împărtășit povești despre ceea ce li s-a întâmplat celor dragi.

Alberto Garcia a declarat pentru canalul de televiziune spaniol Antena 3 că una dintre fiicele sale, însărcinată în cinci luni, se află la terapie intensivă din cauza rănilor grave suferite în accident. El a spus că medicii i-au administrat sedative, a fost conectată la ventilator și monitorizează bătăile inimii copilului.

Rudele au declarat pentru El Pais că pompierii au scos-o pe femeie inconștientă din epava vagonului după ce pasagerii au spart geamurile pentru a ieși din tren. Sora ei, Ana, care călătorea împreună cu ea și câinele lor, a suferit răni mai ușoare. Rudele spun că patrupedul, numit Boro, este încă dispărut.

Ana a spus că crede că sora ei s-ar fi rănit încercând să protejeze animalul. „Dacă nu pot face nimic pentru ea, măcar sper să-l găsesc pe Boro”, a declarat ea pentru El Mundo.

Spania a intrat luni în perioada de trei zile de doliu național pentru a comemora victimele. Trenul de mare viteză se deplasa de la Malaga la Madrid când a deraiat în apropiere de Adamuz, trecând pe o altă linie ferată, unde s-a ciocnit cu un tren care venea din Madrid spre Huelva.

Citește și:

Mărturia unui român rănit în tragedia din Spania: „Am avut senzația că ceva nu e bine, apoi a venit bubuitura. Imagini de coșmar”

Primele concluzii ale anchetei privind accidentul de tren din Spania: de ce este exclusă eroarea umană

Editor : A.M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani câștigă, de fapt, iubita lui Ilie Bolojan. Venitul lunar al asistentei medicale din Oradea
Digi FM
Diana Dumitrescu, o nouă decizie drastică după ce s-a pocăit: „Mi-am dat viața Domnului și îl las să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată azi, la 53 de ani, Darren Hayes de la Savage Garden. În 2025 a suferit un accident care l-a lăsat...
Film Now
De ce a murit Victoria Jones, fiica actorului Tommy Lee Jones. Ce au descoperit medicii legiști
Adevarul
Escrocherie spectaculoasă în Spania: un tânăr s-a cazat la hoteluri de lux și a plătit doar un cent...
Newsweek
Grindeanu, noi informații despre ajutoarele la pensie din această primăvară. „Banii vor fi în buget”
Digi FM
Conacul lui Charlie Watts, scos la vânzare. Regretatul baterist de la The Rolling Stones a fost fascinat de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Poluarea aerului poate contribui în mod direct la apariţia unei boli grave. Cei care au suferit un AVC sunt...
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Calista Flockhart și Harrison Ford, sărut romantic pe pista aeroportului. Căsătoriți de 15 de ani, la fel de...
UTV
Loredana Groza vorbește despre relația dintre Iulia Vântur și Salman Khan. „Un bărbat care știe cum să...