O furtună cu rafale de vânt de peste o sută de kilometri la oră a lovit Marea Britanie, Franţa şi Spania

Data publicării:
inundatii marea britanie

Zeci de avertizări de inundaţii au fost emise în mai multe regiuni din sudul Marii Britanii, lovite de o nouă furtună. Traficul feroviar şi cel rutier au fost date peste cap, în timp ce peste 40 de mii de case din Anglia şi Ţara Galilor au rămas fără energie electrică.

„Aceste furtuni de iarnă nu au provocat doar tragedii personale, dar au distrus case şi afaceri pe o zonă întinsă a acestei ţări. Mii de vieţi au fost întoarse pe dos de aceste rafale de vânt şi de toată această apă”, a transmis un reporter BBC.

Deşi mii de persoane şi-au părăsit casele de teama apelor, sunt oameni care au ales să rămână în locuinţele inundate.

Meteorologii spun că furtuna formată deasupra Atlanticului ameninţă să aducă în câteva zile precipitaţii cât într-o lună. Situaţia disperată i-a mobilizat şi pe membrii Casei Regale Britanice. Prinţii William şi Harry s-au alăturat militarilor care ridică diguri din saci cu nisip pe râurile din vestul Londrei.

Furtuna care a lovit sudul Marii Britanii, a provocat probleme şi în vestul Franţei, unde aproape două sute de mii de case au rămas fără energie electrică.

În nordul Spaniei, din cauza furtunii, avioanele au aterizat cu greu pe aeroportul din Bilbao, în timp ce altele au abandonat operaţiunea în ultima secundă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri