Oana Țoiu avertizează UE asupra intrărilor repetate ale dronelor rusești în România și cere întărirea Flancului Estic

Data publicării:
oana toiu
Oana Ţoiu, la reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe ai UE, la Wicklow, în Irlanda. Sursa foto: x.com/oana_toiu

Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, i-a informat pe omologii săi din UE cu privire la incursiunile ilegale repetate ale dronelor ruseşti în spaţiul aerian naţional şi în zona economică exclusivă a României şi a accentuat necesitatea de măsuri sporite de protejare a Flancului Estic, cu luarea în considerare a complementarităţii şi a instrumentelor UE - NATO.

Oana Ţoiu a participat, marţi şi miercuri, la reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe ai UE, la Wicklow, în Irlanda, ţara care deţine Preşedinţia Consiliului UE. Potrivit unui comunicat al MAE transmis joi, în cadrul primei sesiuni, la care au fost invitaţi să se alăture discuţiei şi miniştrii din Canada, Elveţia, Islanda, Norvegia, Marea Britanie şi Ucraina, a fost abordat răspunsul la agresiunea Rusiei asupra Ucrainei şi escaladarea conflictului, inclusiv în contextul extinderii incidentelor de securitate din Marea Neagră şi al concluziilor autorităţilor germane în legătură cu incidentul cu dronă de la aeroportul Leipzig/Halle.

Oana Ţoiu a evidenţiat că situaţia de securitate la Marea Neagră, ca urmare a agresiunii Ruse, are un impact puternic asupra exporturilor de grâne, securităţii globale alimentare şi asupra preţului acestora.

„România se coordonează strâns cu R. Moldova, Ucraina şi Comisia Europeană pentru a facilita exportul de cereale şi a atenua provocările asupra preţului acestora. A accentuat rolul portului Constanţa şi al Coridoarelor Solidarităţii în creşterea tranzitului grânelor către Orientul Mijlociu şi Africa şi a evidenţiat nevoia unor acţiuni care să protejeze şi piaţa locală şi producătorii agricoli locali din UE”, se arată în comunicatul MAE.

De asemenea, Oana Ţoiu i-a informat pe omologii săi cu privire la incursiunile ilegale repetate ale dronelor ruseşti în spaţiul aerian naţional şi în zona economică exclusivă a României şi a accentuat necesitatea de măsuri sporite de protejare a Flancului Estic, cu luarea în considerare a complementarităţii şi a instrumentelor UE - NATO.

„A menţionat intensificarea acţiunilor hibride ale Rusiei împotriva statelor membre UE şi a partenerilor, exprimând solidaritatea cu cei afectaţi şi nevoia unei abordări coerente şi coordonate la adresa acestor acţiuni. În cadrul sesiunii privind îmbunătăţirea acţiunii UE pe dimensiunea de Politică externă şi de securitate comună/PESC, ministrul Oana Ţoiu a subliniat demersul comun al României alături de alte state membre UE şi al Serviciului European de Acţiune Externă în sprijinul consolidării profilului global al UE, cu accent pe valorificarea punctelor forte ale UE, unităţii şi solidarităţii, concomitent cu îmbunătăţirea procesului decizional la nivel european”, a precizat MAE.

Astfel de măsuri pot conduce la rezultate care să vizeze intensificarea schimburilor comerciale şi consolidarea parteneriatelor necesare securităţii şi respectării dreptului internaţional, a menţionat sursa citată.

Oana Ţoiu a apreciat oportunităţile pe care viitoarea Adunare Generală a ONU le poate oferi pentru un efort comun al UE pentru reforma ONU şi multilateralism, precum şi pentru o coordonare mai eficientă în susţinerea priorităţilor europene.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În cadrul ultimei sesiuni dedicate situaţiei din Orientul Mijlociu, accentul a fost pus pe sprijinirea iniţiativelor care vizează securitatea maritimă şi libertatea de navigaţie, cu respectarea dreptului internaţional. Ministrul român a atras atenţia că instabilitatea continuă în regiune afectează lanţurile de aprovizionare şi preţul energiei la nivel global.

Oficialul român a punctat cel mai recent ajutor oferit de România pentru Gaza, prin organizarea, la 31 august, a celui de-al 12-lea zbor pentru evacuarea medicală de urgenţă a cinci pacienţi pediatrici. Acţiunea reflectă direct angajamentele asumate de România în cadrul Consiliului de Pace de la Washington şi confirmă eforturile de a veni în sprijinul populaţiei civile grav afectate de criza umanitară din Fâşia Gaza.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu banii din vechile carnete CEC. Se pierd dacă nu au fost retrași zeci de ani?
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cuvintele unei mame care mai speră să-și revadă copilul: „Dacă într-o zi vei vrea să mă vezi...”. Roxana...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Optimismul Ucrainei pe front se erodează, în timp ce Rusia amenință „centura de fortărețe” din est
Newsweek
Casa de Pensii, anunț așteptat de pensionarii care iau vineri pensia. „Am trimis banii!” Când ajung pe card?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Un șarpe a dat peste cap unul dintre cele mai punctuale trenuri din lume. Ce s-a întâmplat la bordul unui...
Film Now
Apariție rară a fraților Affleck! Ben și Casey s-au reunit la Veneția, la aproape 10 ani de la ultima...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...