Oficial britanic: Otrăvirea lui Skripal „seamănă teribil cu o tentativă de omor din partea unui stat”

Data publicării:
Sergei Skripal
Serghei Skripal

Premierul britanic Theresa May vorbeşte luni în Parlament despre otrăvirea cu un agent toxic a fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale, iar un parlamentar de rang înalt afirmă că se aşteaptă ca şefa Guvernului să acuze Guvernul rus, scrie News.ro.

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Parlamentului britanic Tom Tugendhat (foto), apreciază că acest caz „seamănă teribil cu o tentativă de omor din partea unui stat”.

El a declarat pentru BBC că se aşteaptă ca May să acuze „statul rus”. Dificultatea de a produce şi a transporta agenţi neurotoxici extrem de periculoşi este unul dintre elementele care indică faptul că în atac este implicat un stat, apreciază Tungendhat.

May a prezidat luni o reuniune a Consiliului Naţional britaic de Securitate, în care a fost informată cu privire la ultimele probe în acest caz. Asupra premierului se exercită presiuni tot mai mari să impună sancţiuni Rusiei, să opereze expulzări ale unor diplomaţi şi să ia alte măsuri cu privire la această otrăvire, ultimul dintr-o serie de incidente misterioase vizând ruşi în Marea Britanie în ultimii ani.

Biroul lui May a anunţat că premierul va face declaraţii în Camera Comunelor luni după-amiaza târziu, însă nu a precizat despre ce va vorbi şefa Guvernului.

„Este important să autorizăm poliţia să-şi continue activitatea, să strângem toate probele, iar dacă ajungem într-o poziţie în care să atribuim acest atac, atunci o vom face, iar Guvernul va reacţiona în mod adecvat”, a declarat un purtător de cuvânt, James Slack.

Skripal, în vârstă de 66 de ani, şi fiica sa Iulia, în vârstă de 33 de ani, se aflau în continuare în stare critică, în urma unui atac cu un agent neurotoxic pe 4 martie.

Un poliţist care a intrat în contact cu ei se află şi el în stare gravă, dar potrivit unor oficiali britanici se poate ridica şi vorbi.

Autorităţile nu au anunţat încă despre ce agent neurotoxic este vorba.

Citiți și Un Kremlin al morților suspecte. Lista oponenților otrăviți în ultimii ani

Cazul prezintă asemănări cu uciderea fostului spion rus Aleksandr Litvinenko, otrăvit cu un ceai radioactiv la Londra în 2006. O anchetă a conchis că moartea sa a avut loc în urma acţiunii statului rus, probabil autorizată de preşedintele rus Vladimir Putin.

Kremlinul a respins acuzaţii cu privire la faptul că s-ar afla în spatele otrăvirii.

Un purtător de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat pentru presă că Serghei Skripal a lucrat pentru serviciile britanice de informaţii şi a fost otrăvit pe teritoriul britanic, astfel că incidentul ”nu are nimic a face cu Rusia şi cu atât mai puţin cu conducerea rusă”.

De asemenea, Kremlinul nu a auzit vreo declaraţie oficială implicând Rusia, a mai declarat Peskov.

Skripal, un colonel din cadrul serviciilor militare ruse de informaţii GRU a fost recrutat să spioneze în favoarea britanicilor în anii '90. El a fost încercerat în Rusia în 2006, după ce a fost găsit vinovat că a dezvăluit secrete de stat şi a fost eliberat în cadrul unui schimb de spioni în 2010. El s-a stabilit în Salisbury, la 140 de kilometri sud-vest de Londra.

Skripal şi fiica sa au fost găsiţi în comă, pe o bancă, în apropiere de centrul oraşului, după ce au fost într-un restaurant italian şi într-un pub.

Aproximativ 200 de militari, inclusiv trupe instruite în războiul chimic şi în decontaminare, au fost desfăşuraţi la Salisbury să ajute în ancheta poliţiei cu privire la originea agentului neurotoxic şi modul în care a fost administrat.

Oficiali britanici au apreciat că pericolul la adresa publicului este scăzut, însă au îndemnat persoanele care au fost la restaurantul Zizzi sau în pubul Mill să-şi spele hainele şi să ia alte măsuri de precauţie.

Unii au întrebat de ce autorităţile au avut nevoie de o săptămână să facă aceste recomandări.

Andy Harder, în vârstă de 63 de ani, care lucrează într-un magazin pentru colecţionari de monede şi timbre de la Salisbury, s-a aflat la pubul Mill la o zi după ce au fost atacaţi membrii familiei Skripal şi înainte ca poliţia să izoleze zona.

Harder a declarat că şi-a spălat hainele cu un detergent antiseptic după ce autorităţile au făcut, duminică, recomandări în acest sens.

„Mi-am splălat toate hainele. Mi-am scos geaca şi am făcut asta cu Dettol - adică nu am ştiut ce să folosesc”, a spus el. ”Asta ar trebui să omoare cele mai multe chestii. Am frecat bine, aşa că trebuie să fie OK”.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri