OMS: O treime dintre medicii şi asistentele medicale din Europa suferă de depresie. Țările cu cele mai mari probleme

Data publicării:
Depresie doctor
Foto: Profimedia

O treime dintre medicii şi asistentele medicale din Europa declară că suferă de depresie, conform unui sondaj publicat vineri de filiala europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite AFP, scrie Agerpres.

„Unul din trei medici şi asistente medicale raportează simptome de depresie sau anxietate”, a declarat directorul OMS pentru Europa, Hans Kluge, citat într-un comunicat.

Această rată este de cinci ori mai mare comparativ cu cea măsurată în rândul populaţiei europene, a precizat organizaţia ONU.

„Mai mult de unul din 10 s-a gândit să îşi ia viaţa sau să se rănească”, a insistat Kluge, adăugând că „aceasta este o povară inacceptabilă pentru cei care au grijă de noi”.

Asistentele medicale şi femeile medic sunt mai predispuse la depresie şi anxietate, în timp ce medicii bărbaţi sunt mai predispuşi să dezvolte dependenţă de alcool, se arată în raport.

Lucrătorii din domeniul sanitar din Letonia şi Polonia raportează cele mai ridicate niveluri de depresie, aproape jumătate dintre respondenţi atingând pragul pentru o tulburare depresivă. În schimb, Danemarca şi Islanda prezintă cea mai scăzută rată a depresiei (în jur de 15%).

Intimidări și violențe

Sondajul, care se bazează pe 90.000 de răspunsuri de la profesionişti din domeniul sanitar, colectate din cele 27 de ţări ale Uniunii Europene (UE), Islanda şi Norvegia, arată, de asemenea, că o treime dintre medici şi asistente medicale s-au confruntat cu intimidări sau ameninţări violente la locul de muncă. Actele de violenţă au fost raportate cel mai frecvent în Cipru, Grecia şi Spania.

În plus, 10% s-au confruntat cu violenţă fizică şi/sau hărţuire sexuală în ultimul an.

În toate ţările, unul din patru medici lucrează mai mult de 50 de ore pe săptămână.

32% dintre medici şi un sfert dintre asistentele medicale au contracte de muncă temporare, ceea ce le amplifică anxietatea cu privire la siguranţa locului de muncă.

Pentru Kluge, „criza de sănătate mintală în rândul lucrătorilor din domeniul sanitar este o criză de securitate sanitară care ameninţă integritatea sistemelor noastre de sănătate”.

Pentru a pune capăt acestei situaţii, directorul OMS pentru Europa propune mai multe căi, inclusiv toleranţă zero pentru violenţa şi hărţuirea în spitale, o reformă privind orele suplimentare şi acces garantat la servicii de sănătate mintală confidenţiale.

Aceste măsuri sunt cu atât mai necesare, având în vedere deficitul de lucrători sanitari din Europa.

„În condiţiile în care Europa se confruntă cu o lipsă de aproape un milion de lucrători din domeniul sanitar până în 2030, nu ne putem permite să-i pierdem din cauza epuizării, disperării sau violenţei”, a insistat Hans Kluge.

 

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Secretele tulburătoare ale insulei Ada Kaleh. „Gibraltarul” de la Porțile de Fier, ascuns sub Dunăre chiar și...
Newsweek
Care pensionari vor primi totuși bani în plus la pensie în 2026? E vorba de sume între 50 și 200 lei
Digi FM
Adelina Pestrițu, furioasă după experiența dintr-o farmacie: „Dacă ești așa supărată, ia-ți două zile de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Momentul impresionant când un bărbat salvează un câine de pe șinele de tren. Oamenilor nu le-a venit să...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...