Oraşul european care interzice folosirea selfie stick-ului

Data actualizării: Data publicării:
shutterstock_295418927
Foto: Shutterstock

Selfie stick-urile, recipientele din sticlă şi tonetele cu mâncare au fost interzise de autorităţile din Milano. Noile reguli au intrat în vigoare pe 14 iulie şi sunt menite să reducă gunoiul de pe străzi și comportamentul antisocial, scrie The Independent.

shutterstock_295418927
Foto: Shutterstock

Regulile care se adresează atât turiștilor, cât și localnicilor, interzic folosirea recipientelor din sticlă și a selfie stick-urilor în zona cuprinsă între Piazza XXIV Maggio, Gorizia Avenue, Via Codara, Piaţa Contara şi Gabriele D'Annunzio Avenue. De asemenea, au fost interzise şi petardele şi artificiile, dar și tonetele cu mâncare. 

Deşi noile măsuri sunt valabile până la data de 13 august, autorităţile nu exclud posibilitatea de extindere a acestora. „Măsurile vor fi valabile atât timp cât va fi nevoie”, a precizat Carmela Rozza, consilier pe probleme de securitate din Milano. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...