Pandemia încurcă și ițele Brexit-ului

Data publicării:
David McAllister
David McAllister

Afacerea Brexit este și ea încurcată de pandemia de Covid-19. Negocierile suspendate din cauza coronavirusului s-au reluat de curând. Liderii europeni și premierul britanic, Boris Johnson, s-au întâlnit online și au promis reciproc că vor face eforturi să încheie în sfârșit acest proces foarte obositor pentru toată lumea. Numai că până acum este clară doar data la care Marea Britanie va părăsi piața unică și uniunea vamală: 31 decembrie. Restul detaliilor pentru un acord economic sunt încă negociate de cele două părți.

Cileacu, jurnalist Digi24: Suntem încă în pandemia de Covid-19, dar Brexit este din nou în atenția noastră. Recent a fost o întâlnire la nivel înalt între liderii din UE și premierul britanic, ca să vorbească despre negocieri. Dar a părut că este o negociere pentru continuarea negocierilor. Cum o vedeți dvs?

David McAllister, europarlamentar: Eu am participat la această întâlnire la nivel înalt, l-am acompaniat pe președintele Parlamentului European, David Sassoli, iar această întâlnire a avut loc într-o atmosferă pozitivă, constructivă, cu mult respect din partea ambelor părți. Ambele părți sunt acum de acord cu intensificarea negocierilor, de-a lungul lunii iulie, ar trebui să avem mai multe întâlniri, ar trebui să fie mai concentrate și cum spun ambele părți avem nevoie de un impuls pentru negocieri. Așa că trebuie să așteptăm și să vedem dacă putem reuși, luna viitoare, în iulie și apoi va trebui să ținem cont de progres, din nou. Ambele părți vor să ajungă la un acord, cu toate acestea avem încă multe divergențe în puncte cruciale politice, iar ceea ce așteptăm, ca Uniunea Europeană, din partea guvernului UK, este să îndeplinească angajamentele din declarația politică de anul trecut.
Despărțire cu final încă necunoscut

Optimismul legat de negocieri pe care îl afișează premierul Marii Britanii, Boris Johnson, este destul de puțin împărtășit și de reprezentanții Uniunii Europene. În mod categoric, cele două părți își doresc găsirea unei soluții pentru un acord care să avantajeze ambii parteneri pe termen lung, dar nu cu orice preț.

Cristina Cileacu: Dar dl Johnson v-a cam impus un fel de termen limită, ca să faceți toate negocierile până la finalul lunii iulie. Este posibil, din partea Uniunii Europene, bineînțeles?

David McAllister: Este clar acum că guvernul UK nu va cere extinderea perioadei de tranziție. Deci categoric vor părăsi piața unică și uniunea vamală, la 31 decembrie. Asta înseamnă că negocierile la nivel tehnic vor trebui încheiate la 31 octombrie. Într-adevăr, premierul Johnson se concentrează mult pe luna iulie, dar nu putem să cădem de acord asupra tuturor detaliilor în iulie. Dar vrem să vedem că este încă voință politică și hotărârea de a găsi un acord sau nu. Iar aici mingea este în terenul britanicilor, guvernul Regatului Unit trebuie să se decidă dacă vrea sau nu acest acord, și dacă vrea să respecte condițiile politice trecute în declarația de anul trecut. Apropos, o declarație politică care a fost semnată nu doar de liderii UE, dar și de atunci și acum premierul Marii Britanii, Boris Johnson.

31 decembrie 2020 rămâne data la care Marea Britanie va încheia perioada de tranziție a Brexit-ului.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Fata despre care s-a spus că a fost pipăită de Mihai Bendeac: "Am vrut să îi arăt cum îmi bate inima și cum...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jaafar Jackson, nepotul lui MJ, spune că a trebuit să câștige cu adevărat rolul din filmul "Michael": "Am...
Film Now
"Exact ca Mike Tyson". Jennifer Garner dezvăluie că a mușcat un coleg de ureche, la filmări: "Nu mă enervați!"
Adevarul
„Un nou record de distanță”. Dronele ucrainene au lovit o rafinărie Lukoil din Republica Komi, situată în...
Newsweek
Calcul greșit. Casa de Pensii, obligată să recunoască unui pensionar 5 ani de grupa I de muncă. Cum a reușit?
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Simptomele cancerului de colon care pot apărea la orice vârstă. Ce trebuie să știi despre boala care l-a ucis...
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Katie Holmes, mesaj scris "cu inima grea", după moartea lui James Van Der Beek: "Recunoscătoare că am...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online