Papa Francisc: Vindecarea oamenilor este mai importantă decât economia

Data publicării:
Papa Francisc rostește alocuţiunea duminicală de la de la fereastra apartamentului pontifical
Foto: Profimedia Images

Papa Francisc a declarat, în cadrul tradiţionalei alocuţiuni duminicale de la miezul zilei, că oamenii sunt mai importanţi decât economia. Afirmația a fost făcută în contextul în care statele analizează cât de repede vor putea elimina restricţiile impuse din cauza pandemiei de COVID-19, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Suveranul pontif a făcut aceste declaraţii de la fereastra apartamentului pontifical, în faţa credincioşilor reuniţi în Piaţa Sfântul Petru.

"Vindecarea oamenilor, nu economisirea (banilor) pentru a ajuta economia (este importantă) ... vindecarea oamenilor, care sunt mai importanţi decât economia", a subliniat acesta.

Sute de persoane prezente în piaţă au aplaudat când au auzit cuvintele papei. Mulți purtau măşti şi stăteau la o distanţă de câţiva metri între ei.

Piaţa Sfântul Petru a fost redeschisă publicului lunea trecută.

Ultima dată când Papa Francisc şi-a transmis mesajul şi binecuvântarea de la fereastra Palatului Apostolic a fost de 1 martie, înainte ca Italia, unde noul coronavirus a făcut peste 33.000 de victime, să impună carantina. Ultimele restricţii din Italia urmează să fie eliminate miercuri.

Redactor: Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri