Parlamentul European va dezbate o rezoluție privind dronele rusești care au încălcat spațiul aerian al României

Data publicării:
victor negrescu in parlamentul european
Foto: Victor Negrescu/ Facebook

Parlamentul European va discuta săptămâna viitoare o rezoluție privind încălcările repetate ale spațiului aerian al României de către dronele rusești, la inițiativa eurodeputatului Victor Negrescu.

Agenda sesiunii plenare a Parlamentului European de săptămâna viitoare include o dezbatere și o rezoluție referitoare la încălcările repetate ale spațiului aerian al României și al Uniunii Europene de către dronele rusești, la inițiativa eurodeputatului Victor Negrescu.

Potrivit acestuia, rezoluția va cere condamnarea acestor provocări de securitate, sprijin concret pentru statele afectate, România, Polonia, Danemarca și Estonia, precum și solidaritate la nivel european.

De asemenea, documentul propune o cooperare mai strânsă între UE și NATO pentru apărarea spațiului aerian, dezvoltarea capacităților europene de apărare împotriva dronelor și protecția infrastructurilor critice, în cadrul proiectului cunoscut ca „Zidul Dronelor”.

Dezbaterea este programată pentru miercuri, la Strasbourg, iar rezoluția urmează să fie supusă votului în plen a doua zi, joi.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Această inițiativă transmite un mesaj clar: România nu este singură. Uniunea Europeană trebuie să protejeze suveranitatea statelor membre și siguranța cetățenilor săi”, a scris Victor Negrescu pe pagina sa de Facebook.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cine a plătit tratamentul de peste un milion de dolari al Alinei Pușcău. Cum a reușit fotomodelul să acopere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pitbull are 45 de ani și șase copii. Artistul i-a ținut mereu departe de ochii publicului: „Îi protejez...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
O româncă scrie creierul roboților la NASA: „Poate ajunge pe o planetă și să întâlnească extratereștri”
Newsweek
Cum sunt dezavantajați la pensie cei care au lucrat în grupe de muncă? Un avocat spune ce pot face pensionarii
Digi FM
Are 61 de ani, ridică greutăți la sală și întoarce toate privirile. Bărbații tineri o curtează, iar soțul ei...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a recunoscut că a mâncat cenușa mamei sale...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro