Parlamentul ucrainean a ratat aprobarea unei rezoluții de sprijinire a lui Zelenski: mai avea nevoie de opt voturi pentru a fi adoptată

Data actualizării: Data publicării:
Ukrainian President Zelenskyy Presents the Victory Plan to Parliament
Volodimir Zelenski, în timpul unui discurs în Parlamentul de la Kiev Foto: Profimedia (arhivă)

O rezoluţie care reafirmă legitimitatea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski nu a reuşit să obţină suficient sprijin pentru a fi adoptată luni în Rada Supremă, parlamentul ucrainean, informează dpa.

În cadrul unei sesiuni speciale pentru a marca trei ani de la începerea invaziei Rusiei pe scară largă, rezoluţia a obţinut 218 voturi favorabile, sub cele 226 de voturi necesare pentru a putea trece.

Aproximativ 54 de parlamentari prezenţi în sala de şedinţe nu au luat parte la vot, inclusiv 38 de reprezentanţi ai partidului preşedintelui, Slujitorul Poporului.

Rezoluţia a fost concepută de conducerea forului legislativ ca o demonstraţie simbolică de sprijin pentru preşedintele Zelenski, a cărui legitimitate este atacată de Rusia şi, mai recent, de Statele Unite.

„Rada Supremă aminteşte încă o dată că preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost ales în alegeri libere, transparente, democratice. Mandatul său nu este pus în discuţie de poporul ucrainean sau de Rada Supremă”.

Textul face referire şi la articolul 108 din Constituţia Ucrainei, potrivit căruia şeful statului aflat în funcţie rămâne în funcţie până când următorul preşedinte ales preia funcţia.

Mandatul preşedintelui Zelenski s-a încheiat în luna mai, însă nu pot fi programate alegeri din cauza legii marţiale aflate în vigoare în Ucraina, aminteşte dpa.

Donald Trump l-a acuzat săptămâna trecută pe Volodimir Zelenski că este un „dictator” deoarece nu a organizat alegeri în ultimii ani, preluând acuzaţii similare, aduse anterior de Rusia.

Preşedintele Zelenski s-a putut baza până acum pe majorităţi schimbătoare în Parlament pentru a adopta legi deoarece nu întotdeauna sunt prezenţi suficienţi parlamentari din propriul său partid.

Acordurile internaţionale, cum ar fi un potenţial tratat de pace cu Rusia sau propusul acord cu SUA privind exploatarea resurselor minerale ucrainene, nu pot fi ratificate şi nu pot intra în vigoare fără sprijin parlamentar.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ștefan Stan, mărturisiri despre despărțirea de mama fiicelor sale: „Nu găsim cale de mijloc, comunicarea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
Două modele AI dezvoltate de compania OpenAI au scăpat de sub control și au atacat cibernetic o altă firmă de...
Newsweek
Parlamentarii, 6.200 lei pensie specială pentru 2 mandate. Pensia contributivă după 35 ani munciți, 2.800 lei
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Vrei să îți iei câinele sau pisica în concediu? Ce recomandă medicii veterinari înainte de drum
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...