Partide politice din Danemarca, vizate de un atac cibernetic înainte de alegerile locale. Cine se află în spatele incidentului

Data publicării:
Symbolic image cyber attack, computer crime, cybercrime, computer hackers attack a network, computer, IT infrastructure
Atac cibernetic. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Site-urile mai multor partide politice din Danemarca au fost inaccesibile luni dimineaţa, după ce au fost ţinta unui atac cibernetic revendicat de hackeri pro-ruşi, în ajunul alegerilor municipale şi regionale, relatează AFP.

Site-urile Partidului Conservator şi al Listei Unităţii (n.r. stânga radicală) au fost inaccesibile pentru scurt timp, a constatat agenţia franceză de presă.

Copenhagen Post, un ziar online în limba engleză, a fost de asemenea afectat de atacul cibernetic.

Dragi cititori, site-ul nostru este în prezent indisponibil şi afişează un mesaj de eroare +502 - Bad Gateway+, a postat publicaţia pe Instagram.

Serviciile de informaţii militare daneze ne-au informat că o cauză probabilă este un atac cibernetic DDoS (Distributed Denial of Service), deoarece relatarea noastră despre alegerile locale din 18 noiembrie ne-a transformat într-o ţintă, a scris publicaţia.

Pe reţelele sociale, grupul de hackeri pro-rus NoName057(16) a scris la scurt timp după ora 08:00 GMT că vizează site-urile mai multor partide politice daneze, precum şi pe cel al postului public de radio DR.

Săptămâna trecută, acelaşi grup a revendicat responsabilitatea pentru atacurile cibernetice împotriva site-urilor mai multor municipalităţi daneze, instituţii publice, precum şi pe cel al unei companii de apărare.

Într-o evaluare a riscurilor privind alegerile locale, serviciile de informaţii daneze au evaluat la începutul lunii noiembrie riscul de atacuri cibernetice ca fiind ridicat.

Este probabil ca grupuri de hackeri pro-ruşi să lanseze atacuri DDoS împotriva site-urilor având legătură cu alegerile, au estimat acestea.

Contactate de AFP, serviciile de informaţii militare au afirmat că incidentul este monitorizat de Agenţia Daneză de Protecţie Civilă.

Citește și Un nou aeroport a fost închis în Uniunea Europeană din cauza unei drone suspecte

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât te costă să mergi zilnic cu mașina la serviciu în București. Calcul pentru 10, 20 și 30 km pe zi
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De șase weekenduri e pe locul 1. Filmul care a ajuns la încasări de 2,4 miliarde de dolari la nivel global
Adevarul
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Newsweek
Pensia unei pensionare a scăzut după ce a ales să mai muncească un an. Câți bani a pierdut la pensie. De ce?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
Cine este Alina Șerban, regizoarea filmului „Eu contez”, cu premiera la Veneția
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”