Peste 1,5 milioane de semnături în Marea Britanie pentru un contrareferendum la Brexit

Data publicării:
brexit castel
Foto: Guliver/GettyImages

 

 ©FOTO: GULIVER/GETTY IMAGES

Petiția lansată pe site-ul Parlamentului Britanic a fost postată înainte de referendumul din 23 iunie, susținând că guvernul ar trebui să țină un alt referendum privind aderarea la UE în cazul în care votul pentru rămânerea sau ieșirea din (UE – n.r) este sub 60%, la o rată de participare de sub 75% din numărul total de alegători.

Rezultatele votului de joi au arătat că doar 52% dintre alegători au susținut ieșirea din Uniunea Europeană, la o participare de 72% din alegătorii eligibili.
Din acel moment, petiția, care poate fi votată doar de cetățeni sau rezidenți ai Marii Britanii, a devenit extrem de populară (sâmbătă la ora 14 peste 1,580,220 de persoane semnaseră petiția).

Creșterea vertiginoasă a numărului de semnături a indicat chiar și creșteri de 1000 de semnături pe minut la un moment dat. Majoritatea persoanelor care au semnat petiția sunt locuitori ai zonelor unde susținerea pentru rămânerea în Uniunea Europeană a fost mai ridicată, Londra fiind una dintre zonele indicate de site.

Parlamentul trebuie să ia în considerare dezbaterea oricărei petiții care atrage mai multe de 100.000 de semnături.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...