Peste 650 de cazuri de coronavirus la abatorul unui important producător din Germania

Data publicării:
abator toennies Focar de coronavirus la cel mai mare abator din Germania
Foto: GettyImages

Cel puţin 650 de lucrători ai unui abator din Guetersloh, landul german Renania de Nord - Westfalia, au fost testaţi pozitiv la noul coronavirus de la începutul săptămânii, a informat miercuri seară Grupul Toennies, unul dintre cei mai mari producători de carne din Germania.

Autorităţile sanitare locale au plasat imediat în carantină în jur de 7.000 de persoane, inclusiv pe toţi cei care lucrează la abator, unde producţia a fost suspendată. De asemenea, în districtul Guetersloh au fost închise şcoli şi creşe.

Consilierului districtual Sven-Georg Adenauer a anunțat că abatorul Grupului Toennies, un nume important în industria cărnii, va rămâne închis timp de 10-14 zile.

Consilierul a mai spus că toţi cei afectaţi vor fi testaţi, în etape, dar că nu va fi declarată carantină generală în oraş, chiar dacă a fost depăşit pragul important de 50 de noi infectări la 100.000 de locuitori, transmite Agerpres.

Condițiile de lucru și cazare de la abatoarele din Germania, sub semnul întrebării

Pe teritoriul Germaniei s-au înregistrat mai multe focare de coronavirus în abatoare şi fabrici de procesare a cărnii, fiind puse în cauză condiţiile de locuire şi de lucru ale muncitorilor, mulţi dintre ei angajaţi temporari din țări precum România, Bulgaria sau Polonia.

Potrivit lui Gereon Schulze Althoff, şeful echipei anti-epidemie de la Toennies, temperaturile scăzute din fabrici şi călătoriile lungi spre casă ale angajaţilor est-europeni în timpul recentelor sărbători de Rusalii ar fi posibili factori din spatele noului focar.

Întrebat ce spune focarul epidemic de la abatorul Toennies despre relaxarea de până acum a măsurilor de izolare în Renania de Nord-Westfalia, premierul landului, Armin Laschet, a declarat: „Nu spune absolut nimic, pentru că în ţară au intrat români şi bulgari şi virusul vine de acolo”.

„Nu are nimic de-a face cu relaxarea, ci cu găzduirea oamenilor în locuinţe comune şi cu condiţiile de muncă din companii”, a adăugat el, potrivit DPA.

Exceptând focarele la nivel local, epidemia evoluează lent la nivelul Germaniei, unde 156 din 412 districte nu au raportat niciun caz nou de infectare în ultimele şapte zile către Institutul Robert Koch.

Miercuri, Institutul Robert Koch a raportat că, de la declanşarea epidemiei, numărul cazurilor de infectare a fost de peste 187.000, iar cel al deceselor a depăşit 8.800.

Români infectați cu coronavirus la abatoarele din Germania

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat miercuri că 85 de români care lucrează ca muncitori sezonieri la o fermă din Germania (Bavaria) au fost diagnosticați pozitiv cu noul coronavirus.

Toți au fost plasați în carantină, iar costurile cu hrana și cazarea sunt suportate de către angajator, care acordă și o diurnă zilnică de 50 de euro.

Tot miercuri, MAE a anunțat că un focar de coronavirus a fost depistat în comunitatea de români din Magdeburg, oraș situat la 150 de kilometri de Berlin. Un român de acolo a murit și alți 37 s-au îmbolnăvit.

De la începutul pandemiei, peste 840 români aflați în Germania au fost diagnosticați cu COVID-19, iar opt au murit.

(Editor: George Costiță)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine