În calitate de lider al Marii Britanii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Winston Churchill era cunoscut pentru discursurile sale emoționante, însă o nouă expoziție de la Londra explorează o altă latură a creativității sale - aceea de artist pasionat și prolific. Potrivit France24, expoziția evidențiază creativitatea sa vizuală și pasiunea pentru pictură, o latură adesea eclipsată de cariera sa politică.
Cea mai importantă retrospectivă dedicată în ultimii peste 60 de ani operei lui Winston Churchill, cu peste 50 de tablouri, rareori expuse publicului, va fi deschisă începând cu data de 23 mai.
„Bătrânul Leu” a început să picteze în 1915, când a fost nevoit să demisioneze din funcţia sa guvernamentală, după eşecul Bătăliei de la Gallipoli (Campania din Dardanele).
A fost o perioadă „foarte dificilă; el s-a trezit brusc cu mult timp liber” şi „a descoperit pictura ca mijloc de a atenua stresul şi anxietăţile pe care această situaţie i le-a provocat”, a explicat pentru AFP Lucy Davis, unul dintre curatorii expoziţiei.
Într-o prezentare cronologică, pot fi descoperite mai întâi primele lucrări ale lui Churchill, sub îndrumarea portretistului John Lavery, apoi pânzele realizate la reşedinţa sa de la Chartwell, din sud-estul Angliei, în anii 1920.
Autodidact, dar înconjurat de pictori recunoscuţi, el s-a dovedit foarte rapid interesat de peisaje şi s-a inspirat din şederile sale în sudul Franţei pentru a realiza tablouri în culori vii, dominate de tonuri de albastru şi ocru.
„Pentru el, pictura era un pretext pentru a călători. Iubea lumina, căldura şi atmosfera, pe care le-a surprins cu mare talent”, a subliniat Lucy Davis.
O sală este dedicată pânzelor inspirate de şederile sale în Maroc, inclusiv „The Tower of the Koutoubia Mosque”, singura lucrare pe care a creat-o în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Donată preşedintelui american Franklin D. Roosevelt, aceasta a aparţinut cândva actriţei Angelina Jolie.
Expoziţia se încheie cu perioada de după 1945, când Churchill, învins la alegerile generale, s-a reapucat de pictură - la care nu a mai renunţat, până la moartea sa, în 1965 - şi şi-a văzut opera recunoscută de Royal Academy.
Anterior, el a expus de mai multe ori sub un pseudonim.
Contrar aşteptărilor, opera lui Winston Churchill nu a fost influenţată de evenimentele din vremurile sale, fapt dovedit de Wallace Collection. „A fost un conducător militar, dar în tablourile sale se simt cu adevărat bucuria de a trăi, spiritul său, latura sa jucăuşă”, a subliniat Lucy Davis.
Cu o singură excepţie: pânza „The Beach At Walmer”, pe care a creat-o în 1938, în momentul în care a atras semnalul de alarmă cu privire la iminenţei războiului. Pe o plajă din sudul Angliei, cei veniţi la scăldat se distrează, însă în prim-plan, un tun negru îndreptat spre mare sugerează o ameninţare presantă.