Poliţia ungară interzice marşul LGBT+ de la Budapesta, însă primarul liberal Gergely Karacsony anunță că-l va organiza oricum

Data publicării:
steag al comunitatii lgbt+
Foto: GettyImages

Poliţia ungară a refuzat joi autorizarea unui marş LGBT+ prevăzut să se desfăşoare pe 28 iunie la Budapesta, dar primarul liberal-ecologist Gergely Karacsony a declarat că nu va ţine cont de această interdicţie şi va organiza acest marş, la care sunt aşteptaţi de asemenea un comisar european, mai mulţi miniştri europeni şi circa 70 europarlamentari, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Decizia poliţiei a fost luată în baza unei serii de dispoziţii legale impulsionate de premierul conservator ungar Viktor Orban pentru a proteja copiii. "Oameni normali ca noi sunt în mod constant provocaţi, întrucât persoane cu comportamente sexuale netradiţionale se exhibă în stradă", a spus Orban despre marşurile LGBT+, care au fost interzise în Ungaria printr-o lege adoptată în luna martie, măsură consolidată ulterior printr-un amendament în Constituţie.

Încercând să ocolească aceste dispoziţii legale, primarul liberal-ecologist al Budapestei, Gergely Karacsony, a etichetat marşul LGBT+ ca fiind doar un "eveniment municipal", genul de evenimente care nu ar necesita o autorizare oficială, informează Agerpres.

Dar autorităţile nu au acceptat acest subterfugiu, prin urmare poliţia ungară a precizat joi că nu autorizează marşul, care conform legislaţiei s-ar putea desfăşura numai în locuri departe de ochii copiilor, iar contravenienţii riscă amenzi echivalentul în forinţi a până la 500 de euro, fonduri care vor fi direcţionate către activităţi de protecţie a copiilor.

Însă primarul susţine în continuare că "această decizie de interdicţie nu are nicio valoare". "Pe 28 iunie, municipalitatea va organiza Budapest Pride. Punct final", a indicat edilul liberal opozant al premierului conservator.

Într-un gest de contestare a premierului Orban, la marşul LGBT+ de la Budapesta sunt de asemenea aşteptaţi comisarul european pentru egalitate, Hadja Lahbib, mai mulţi miniştri europeni şi nu mai puţin de aproximativ 70 de europarlamentari, mai ales din grupul Verzilor, dar şi din celelalte grupuri progresiste europene, precum liberalii sau socialiştii. "Uniunea Europeană este o uniune a valorilor", a motivat participarea la acest marş o reprezentată a guvernului olandez, Mariella Paul, care este secretar de stat pentru educaţie.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Fata despre care s-a spus că a fost pipăită de Mihai Bendeac: "Am vrut să îi arăt cum îmi bate inima și cum...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jaafar Jackson, nepotul lui MJ, spune că a trebuit să câștige cu adevărat rolul din filmul "Michael": "Am...
Film Now
"Exact ca Mike Tyson". Jennifer Garner dezvăluie că a mușcat un coleg de ureche, la filmări: "Nu mă enervați!"
Adevarul
„Un nou record de distanță”. Dronele ucrainene au lovit o rafinărie Lukoil din Republica Komi, situată în...
Newsweek
Calcul greșit. Casa de Pensii, obligată să recunoască unui pensionar 5 ani de grupa I de muncă. Cum a reușit?
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Simptomele cancerului de colon care pot apărea la orice vârstă. Ce trebuie să știi despre boala care l-a ucis...
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Katie Holmes, mesaj scris "cu inima grea", după moartea lui James Van Der Beek: "Recunoscătoare că am...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online