Sari la conținut

Polonia sfidează Bruxelles-ul. Președintele a promulgat legea controversată privind Curtea Constituțională

©FOTO: Gulliver/GettyImages

Miercuri, în numele protejării statului de drept în Polonia, Bruxelles-ul dăduse un termen de trei luni Varșoviei pentru a revizui funcționarea Tribunalului Constituțional. Avertismentul reprezintă o nouă etapă, a doua (și penultima), în cadrul unei proceduri noi a Comisiei Europene în legătură cu statul de drept, pe care Bruxelles-ul a declanșat-o pentru prima oară împotriva Varșoviei. Procedura ar putea duce în cele din urmă la sancțiuni precum suspendarea drepturilor de vot ale Poloniei în cadrul UE.

Varșovia pune însă sub semnul întrebării legitimitatea Comisiei Europene în acest dosar, exprimându-și dubii că Bruxelles-ul „respectă principiile cooperării loiale cu guvernele țărilor membre”.

Țintă a conservatorilor polonezi după venirea lor la putere, Tribunalul Constituțional a fost perceput ca un bastion al opoziției, care risca să frâneze reformele pe care și le propuneau.

Promulgând noua lege, președintele Andrzej Duda nu a ținut seama de diferitele apeluri de a o respinge, venite în special din partea mai multor organizații naționale de judecători sau a Comitetului Helsinki pentru drepturile omului, care a calificat reforma drept un atentat la democrația constituțională.

Comisia Europeană a transmis oficial miercuri Poloniei recomandările sale privind statul de drept, făcând o listă cu problemele specifice la care autoritățile de la Varșovia trebuie să răspundă. Bruxelles-ul cere Varșoviei să publice și să pună în aplicare deciziile date de Tribunalul Constituțional, în special cea care consideră ca fiind contrare Constituției schimbările legate de numirea unor judecători pe care guvernul încearcă să îi impună Curții.

Însă legea promulgată de președintele polonez nu ține cont de aceste recomandări.

UE vrea de asemenea ca toate deciziile viitoare ale celei mai înalte instanțe judiciare din Polonia să fie făcute publice automat.

Bruxelles-ul a cerut totodată autorităților poloneze să se asigure că orice reformă a legii respectă decizia Tribunalului Constituțional și ține cont de opinia Comisiei de la Veneția, organism al Consiliului Europei care se ocupă de respectarea statului de drept.

Majoritatea guvernamentală a modificat în noiembrie 2015 regulile privind numirea membrilor Tribunalului Constituțional și, în decembrie 2015, cele privind funcționarea sa, stârnind temeri în legătură cu independența acestei instanțe. Bruxellesul se teme astfel de eficiența controlului de constituționalitate în legătură cu o serie de legi sensibile, printre care și cea privind media.

Conform guvernului condus de Partidul Lege și Justiție (PiS), noua lege introduce soluții în perfect acord cu normele internaționale.

Citiți și:

Președintele Iohannis sare în apărarea Poloniei și critică Bruxelles-ul
Etichete: comisia europeana , Polonia , bruxelles , curtea constitutionala , statul de drept , lege noua , tribunalul constitutional , PRESEDINTELE POLONIEI

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale