Pompierii greci se antrenează pentru stingerea incendiilor de vegetaţie din acest sezon. Aproape 10.000 de incendii au fost anul trecut

Data publicării:
Pompieri Grecia
Pompieri Grecia. Foto: Profimedia

Pe o colină din apropierea Atenei, pompieri, salvatori şi militari sunt pregătiţi pentru a stinge un incendiu violent din apropierea unei tabere de vară - un scenariu foarte familiar în Grecia, unde incendiile de vegetaţie au devenit, în contextul schimbărilor climatice, mai frecvente şi mai devastatoare, informează Reuters, scrie Agerpres.

Întrucât Grecia se află deja în sezonul incendiilor, exerciţiul de joi, desfăşurat în apropierea oraşului de coastă Lavrio, situat la circa 70 de kilometri sud de capitală, a fost realizat simultan în mai multe locuri din ţară.

Autospeciale pentru stingerea incendiilor au ajuns la locul de desfăşurare al exerciţiului şi au aruncat cu apă asupra incendiului simulat. Autorităţile au descris condiţiile atmosferice în care s-a desfăşurat exerciţiul drept ''realistice'' - caniculă şi vânt după mai multe săptămâni de secetă.

Grecia, ţară al cărei climat mediteraneean o face mai vulnerabilă la schimbările climatice, a înregistrat anul trecut cea mai călduroasă vară, precum şi perioade prelungite de secetă, care au dus la penurii de apă şi la recolte compromise. Potrivit prognozelor, luna iunie 2025 va fi mai caldă decât în mod obişnuit pe teritoriul Europei.

Guvernul plănuieşte să mobilizeze un număr record de pompieri anul acesta - circa 18.000 în comparaţie cu 15.500 în 2022 - ajutaţi de voluntari. Va cheltui circa 2 miliarde de euro pe noi aeronave şi va folosi aproape de două ori mai multe drone cu camere termoviziune pentru a detecta incendiile din timp.

''Obiectivul nostru este de a nu exista pierderi de vieţi omeneşti şi de a proteja proprietăţile şi mediul'', a spus Kefalogiannis.

Circa 9.777 de incendii de vegetaţie au izbucnit pe teritoriul Greciei anul trecut, potrivit departamentului de pompieri, o creştere faţă de cele 8.257 din 2023.

Unul dintre cele mai mari incendii de vegetaţie înregistrat vreodată în Europa a ars timp de mai multe săptămâni în nordul Greciei în 2023, provocând moartea a cel puţin 20 de persoane. Vara trecută, un incendiu de vegetaţie alimentat de rafale puternice de vânt a ajuns până în suburbiile din nordul Atenei, forţând evacuarea a sute de persoane.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât câștigă șefa ANM, Elena Mateescu. Veniturile lunare sunt uriaşe pentru cei mai mulţi români, scandal...
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Cum a învins iubirea Securitatea comunistă. Povestea româncei care a fentat regimul pentru a se căsători cu...
Newsweek
La aceste 2 bănci a intrat pensia pe card pe luna octombrie. Când primesc pensia restul pensionarilor?
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India