Portugalia înăsprește regulile pentru imigranți și dublează perioada minimă de rezidență pentru obținerea cetățeniei

Data publicării:
Red Portugal passport of European Union with airline tickets on touristic backpack close up. Tourism and travel concept. Red Portugal passport of
La finalul anului 2024, peste 1,5 milioane de cetățeni străini locuiau legal în Portugalia. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Guvernul de centru-dreapta al Portugaliei, aflat în minoritate și supus presiunilor din partea extremei drepte pentru a reduce imigrația, a anunțat luni că va dubla, de la 5 la 10 ani, perioada de rezidență legală necesară pentru ca majoritatea străinilor să poată solicita cetățenia portugheză, conform Reuters.

Ministrul de stat António Leitão Amaro a declarat că vor fi înăsprite și alte reguli privind imigrația, cum ar fi cele care reglementează acordarea permiselor de ședere pentru membrii familiilor imigranților legali, iar o nouă prevedere va permite retragerea cetățeniei portugheze naturalizate în cazul comiterii unor infracțiuni grave.

Țara iberică, cu o populație de aproximativ 10,5 milioane de locuitori, a cunoscut o creștere semnificativă a imigrației în ultimii ani, iar înăsprirea cerințelor pentru obținerea cetățeniei portugheze a fost o temă centrală în alegerile de luna trecută, în urma cărora partidul de extremă dreaptă Chega a devenit principala forță de opoziție. Decretul nu a fost încă trimis în parlament, dar este de așteptat să fie aprobat cu sprijinul partidului Chega.

„Întărim semnificativ cerințele pentru accesul la cetățenie, la naturalizare, în conformitate cu liniile directoare deja incluse în programul de guvernare”, a declarat Leitão Amaro în fața jurnaliștilor.

El a precizat că perioada de 10 ani se va aplica majorității străinilor, însă imigranții din țări lusofone precum Brazilia, Angola sau Mozambic vor avea o perioadă redusă la 7 ani.

Noi reguli pentru imigranți

Conform regulilor actuale, în afară de cei cinci ani de rezidență, solicitanții trebuie să demonstreze o cunoaștere suficientă a limbii portugheze, să nu fi fost condamnați la pedepse mai mari de trei ani de închisoare și să nu reprezinte o amenințare la adresa securității naționale.

Portugalia va solicita acum și dovada cunoașterii culturii portugheze, a drepturilor și îndatoririlor cetățenești, o declarație de susținere a principiilor fundamentale ale statului democratic și dovada că solicitantul nu a executat nicio pedeapsă privativă de libertate.

Potrivit agregatorului de date economice Pordata, în 2023 – ultimul an pentru care există date finale – au fost naturalizați 141.300 de străini, cu 20% mai puțini decât în 2022. Guvernul a anunțat în ianuarie că procesează peste 400.000 de cereri.

Agenția pentru migrație și azil (AIMA) estimează că, la finalul anului 2024, peste 1,5 milioane de cetățeni străini locuiau legal în Portugalia. Cei mai numeroși sunt brazilienii, cu peste 450.000 de imigranți legali.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să...
Newsweek
Un pensionar trebuie să returneze 100.000€ din pensie și să se reangajeze. Cum a rămas fără 19 ani de grupa I
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Un „pește canibal” cu dinți ca niște colți, găsit pe o plajă din Oregon. Creatura rară a fost studiată de...
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro