Premierul bulgar Rumen Radev, lăudat de Moscova pentru retorica mai moderată faţă de Rusia. „A căpătat elemente raţionale”

Data actualizării: Data publicării:
Rumen Radev
Rumen Radev. Foto: Profimedia

Moscova spune că a observat o schimbare în retorica Sofiei faţă de Rusia şi războiul din Ucraina de când guvernul condus de Rumen Radev a venit la putere. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, poziţia Bulgariei a devenit „mai moderată” şi a căpătat „elemente raţionale”. Această evaluare a fost făcută de Iuri Pilipson, director în Ministerul rus al Afacerilor Externe, într-un interviu publicat duminică de agenţia oficială TASS, scrie BGNES.

„După venirea la putere în Bulgaria a noului guvern condus de fostul preşedinte al ţării, Radev, retorica oficială a Sofiei cu privire la Rusia şi la criza din jurul Ucrainei a devenit mai reţinută şi a căpătat elemente raţionale”, a declarat Pilipson.

Potrivit acestuia, la Sofia se aud acum apeluri, bazate pe „principiul intereselor naţionale bulgare”, ca Uniunea Europeană să-şi reconsidere cursul actual, alături de avertismente privind riscurile încercării de a obţine o victorie militară asupra Rusiei şi apeluri la soluţii diplomatice.

Pilipson a legat, de asemenea, această poziţie de atitudinea guvernului bulgar faţă de aşa-numita „Coaliţie de Voinţă”, pe care a descris-o drept un „grup de instigatori la război”.

Citește și

Rusia a încetat aproape complet să mai folosească tehnică militară mecanizată în atacuri. Ce se ascunde în spatele noii tactici

Pe 14 iulie, prim-ministrul Rumen Radev a anunţat la Paris că Bulgaria nu se va alătura „Coaliţiei de Voinţă”. El a precizat că a primit personal o invitaţie din partea preşedintelui francez Emmanuel Macron, dar a refuzat-o deoarece, în opinia sa, Bulgaria nu ar trebui să participe la un format care pledează pentru continuarea sprijinului financiar şi militar acordat Ucrainei. Radev şi-a justificat poziţia subliniind necesitatea unei soluţii diplomatice la conflict, afirmând totodată că problemele privind securitatea colectivă a Bulgariei sunt abordate în cadrul NATO şi al Uniunii Europene, reaminteşte agenţia bulgară de presă BGNES.

În acelaşi timp, în interviul pentru TASS, diplomatul rus a subliniat că Moscova consideră prematur să se vorbească despre crearea condiţiilor necesare pentru restabilirea „cooperării ruso-bulgare reciproc avantajoase”.

„În viitorul previzibil, acest lucru va fi împiedicat de gradul ridicat de dependenţă politică a Sofiei faţă de Bruxelles”, a explicat Pilipson.

Citește și

Parlamentarii ruși cer despăgubiri Europei pentru războiul împotriva Ucrainei. „Avem putere pentru a-i determina să facă acest lucru”

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Retailerul danez cu prețuri mici intră în România. Primele două magazine se deschid la București și Timișoara
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Migrația păsărilor, în pericol din cauza vremii extreme. Ce se întâmplă cu berzele și pelicanii
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță