Presată de UE, Ungaria retrage „legea Soros”. Orban are însă un alt plan, care ar putea să provoace o nouă reacție a Bruxelles-ului

premierul ungariei, Viktor Orban
Premierul Ungariei, Viktor Orban. Foto: Profimedia Images

Ungaria face un pas înapoi, aparent la presiunea Uniunii Europene. Budapesta va retrage legea care impunea restricții în finanțarea organizațiilor neguvernamentale.

Ungaria va retrage legea ce viza impunerea de restricţii finanţării ONG-urilor, după avertismentul UE, introducând în schimb controale considerate „îngrijorătoare” miercuri de către asociaţii, potrivit unui proiect de amendament postat pe site-ul web al parlamentului de la Budapesta, informează AFP, citată de Agerpres.

„Legea privind transparenţa organizaţiilor susţinute din străinătate este abrogată”, scrie textul ce urmează să fie discutat şi apoi votat de deputaţi la o dată ce nu este precizată.

Prin această modificare a legislaţiei, guvernul premierului Viktor Orban răspunde procedurii de infringement împotriva Ungariei ce a fost iniţiată pe 18 februarie de către Comisia Europeană pentru a obliga Budapesta să respecte o hotărâre a justiţiei europene din iunie 2020.

În decizia sa din 18 iunie 2020, CJUE a ajuns la concluzia că legea ungară privind ONG-urile (legea transparenţei) încalcă regulile UE cu privire la libera circulaţie a capitalului şi drepturile fundamentale de protecţie a datelor personale şi libertatea de asociere, protejate de Carta drepturilor fundamentale a UE. În particular, Curtea a evidenţiat că dreptul la liberă asociere constituie una dintre bazele esenţiale ale unei societăţi democratice şi pluraliste şi include drepturile organizaţiilor societăţii civile de a căuta, a-şi asigura şi a utiliza resurse.

Potrivit criticilor, această lege îl viza în special pe miliardarul american de origine maghiară George Soros, vinovatul de serviciu al premierul Orban, care în 1984 a creat Fundaţia pentru o Societate Deschisă şi este un donator major pentru mai multe ONG-uri ce apără drepturile omului în Ungaria.

Prin urmare, Budapesta a renunţat la perspectiva sancţiunilor financiare.

Viktor Orban vine însă cu un nou regulament care „trezeşte îngrijorări”

În acelaşi timp, însă, guvernul ungar intenţionează să introducă un nou regulament care va consolida controalele, iar acest plan are toate șansele să provoace o nouă reacție a Bruxelles-ului.

Dacă proiectul de lege va fi adoptat, Curtea de Conturi va trebui să realizeze anual auditul asociaţiilor sau fundaţiilor non-sportive şi ne-religioase cu un flux de numerar ce depăşeşte 20 de milioane de forinţi (aproximativ 55.000 de euro).

„Abrogarea este un pas important, dar noul text trezeşte îngrijorări”, a reacţionat colectivul „Coaliţia civilizaţie”, care s-a format în urma adoptării acestei legi cunoscută sub numele de legea „anti-ONG”.

„Nu primim nicio finanţare publică şi până în prezent nu suntem supuşi acestui control, rezervat de obicei structurilor subvenţionate”, a comentat, la rândul său, Transparency International, precizând în acelaşi timp că nu are „nimic de ascuns”.

Această lege este una din numeroasele puncte de dispută dintre Ungaria şi UE şi a contribuit la declanşarea, la sfârşitul anului 2018, a unei proceduri excepţionale, aflate în desfăşurare, pentru riscul unei „încălcări grave” a valorilor Uniunii.

Editor : Liviu Cojan

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate