Sari la conținut

Președintele Cehiei propune trimiterea de trupe NATO în Ucraina, dacă Rusia invadează estul țării

FOTO: hrad.cz

„Dacă Rusia decide să-şi extindă expansiunea teritorială în estul Ucrainei, comedia va fi durat suficient”, a declarat duminică, la postul public de radio, Milos Zeman, primul preşedinte ales prin sufragiu direct din istoria ţării.

„În acest caz, nu aş susţine doar ca UE să adopte sancţiunile cele mai dure posibile, dar aş spune ca NATO să fie pregătit din punct de vedere militar, de exemplu introducându-şi trupele pe teritoriul ucrainean", a continuat preşedintele de stânga, în vârstă de 69 de ani, aflat în funcţie de un an.

Pe de altă parte, președintele a spus că federalizarea Ucrainei, după modelul Germaniei sau Elveției, nu ar fi neapărat problematică, pentru că descentralizarea și autonomia ar putea ajuta la calmarea situației.

Situația din Ucraina redevine explozivă

Declarația președintelui ceh intervine în condițiile în care situaţia din Ucraina pare să scape din nou de sub control. Regiunea Doneţk a fost proclamată "republică suverană" de manifestanţii proruşi care cer nu doar intervenţia armatei de la Moscova, dar şi organizarea unui referendum pe 11 mai.

Mii de oameni au ieşit duminică pe străzile oraşelor din estul Ucrainei şi au atacat instituţiile guvernamentale. Protestatarii spun că vor ca regiunile Doneţk, Lugansk şi Harkov să fie alipite Rusiei. În Doneţk, mai mulţi bărbaţi înarmaţi au încercat să preia controlul asupra televiziunii, dar au fost împiedicaţi de poliţiştii ucraineni. Iar simpatizanţii pro-ruşi au cerut sprijinul Moscovei: „Ne adresăm dumneavoastră, Vladimir Vladimirovici (Putin), ca ultima noastră speranţă pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri. (...) Numai o forţă de menţinere a păcii a armatei ruse poate da un semnal convingător Kievului”.

Pe fondul acestor tensiuni, fostul premier şi candidat la Preşedinţia Ucrainei, Iulia Timoşenko, s-a deplasat la Doneţk, pentru a vedea cu ochii săi situaţia din oraş. „După ce am vorbit cu oamenii, cu oamenii din Doneţk, sunt convinsă că nimeni nu vrea război. Nimeni nu vrea instabilitate. Toţi doresc pace şi calm”, a asigurat Iulia Timoșenko.

Preşedintele interimar al Ucrainei vede lucrurile dintr-o altă perspectivă. „Cetăţeni ai Ucrainei, ieri (06.04.2014 - n.r.) a început al doilea val al operaţiunilor speciale ale Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Inamicii Ucrainei încearcă să repete scenariul din Crimeea, dar nu îi vom lăsa”, a declarat Oleksandr Turcinov.

Toată această agitaţie din estul rusofon al Ucrainei vine la două săptămâni după ce analiştii militari de la Washington au declarat că armata rusă ar fi gata să ocupe oraşele Harkov, Lugansk şi Doneţk, apoi pe cele de pe litoralul nordic al Mării Azov, pentru a crea o legătură terestră între Federaţia Rusă şi peninsula Crimeea.

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale