Preşedintele Finlandei: Când politicienii americani vorbesc despre declinul Europei, ei omit că europenii sunt mai fericiţi

Data publicării:
Alexander Stubb
Alexander Stubb și Donald Trump. Foto: Profimedia

Ori de câte ori politicienii americani vorbesc despre declinul lent al Europei, ei omit faptul că europenii sunt mai fericiţi şi mai în siguranţă, conform multor indicatori internaţionali, a afirmat sâmbătă preşedintele finlandez Alexander Stubb, citat de Politico.

„Nu sunt de acord cu argumentul că îmi merge rău. De fapt, eu sunt al naibii de fericit”, a spus Stubb, zâmbind, scrie News.ro.

Finlandezii s-au clasat ca fiind cei mai fericiţi oameni din lume în ultimii opt ani, potrivit Raportului mondial privind fericirea, sponsorizat de ONU.

Cuvintele preşedintelui finalndez, considerat unul dintre liderii din UE cu care Donald Trump se înţelege bine şi cu care a jucat golf, par să fie o replică în notă mai relaxată la criticile transatlantice că Europa trebuie să se schimbe, întrucât riscă să „îşi piardă civilizaţia”, în special din cauza politicilor din domeniul imigraţiei.

 

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Cum a ajuns Messi să se pozeze cu bebelușul Lamine Yamal în 2007. Cei doi se înfruntă acum în finala CM 2026
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bănică se mândrește cu felul în care arată în costum de baie la 48 de ani: "Nu încerc să păcălesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sacrificiul pe care Matt Damon nu îl va mai face niciodată pentru un rol: „Nu este ceva ce voi repeta”
Adevarul
Cazul care a divizat Italia: bijutier condamnat „pe viață” pentru că a împușcat doi tâlhari după un jaf. Apel...
Newsweek
CCR sare în ajutorul pensionarilor. Procesele de recalculare a pensiilor nu pot fi oprite cum a cerut guvernul
Digi FM
"Glezna mea este încă ruptă". Lindsey Vonn continuă cea mai dificilă cursă din viața ei, la cinci luni după...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...