Preşedintele Serbiei lasă să se înţeleagă că este posibilă o recunoaştere a Kosovo

Data publicării:
Presedintele serbiei Alekandar vucic cu mana la cap
Aleksandar Vucic, președintele Serbiei Foto: Guliver/GettyImages

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a sugerat luni că Serbia ar putea fi de acord să recunoască Kosovo, cu condiţia obţinerii de compensaţii în cadrul unei înţelegeri mai largi, într-un interviu acordat agenţiei italiene ANSA.

Serbians Vote In Presidential Election
Foto: Guliver/GettyImages

„Trebuie să găsim mai întâi compromisul, nu putem recunoaşte Kosovo fără a obţine ceva din partea cealaltă”, a declarat şeful statului sârb.

„Cu ajutorul prietenilor noştri europeni şi cu sprijinul Rusiei, al Statelor Unite, al Chinei şi al altor ţări, sunt sigur că putem ajunge la o soluţie”, a adăugat Vucic.

Provincia Kosovo şi-a proclamat unilateral independenţa faţă de Serbia în 2008, la zece ani după războiul dintre forţele sârbe şi cele albaneze, care luptau pentru independenţă (1998-1999), confruntare care a făcut peste 13.000 de victime.

Autorităţile de la Belgrad refuză să recunoască independenţa fostei sale provincii. Ambele părţi sunt supuse unor presiuni internaţionale intense pentru a ajunge la un acord prin care să îşi normalizeze relaţiile, o miză de care depind şansele celor două părţi de a avansa pe calea înspre o viitoare aderare la UE.

Dialogul mediat de UE este blocat, în special după impunerea de către Priştina în noiembrie a unui tarif de 100% pentru produsele sârbe. Belgradul a avertizat că nu va relua dialogul ce vizează normalizarea relaţiilor cu Priştina atât timp cât această măsură vamală este în vigoare. 

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri