Prima declarație a Iuliei Skripal, după ce ea și tatăl ei au fost otrăviți cu agent neurotoxic

Data publicării:
skripals

Iulia Skripal a ieşit joi din tăcere, anunţând că se simte „din ce în ce mai bine”, în prima sa declaraţie după spitalizarea survenită în ziua de 4 martie, când a fost otrăvită, împreună cu tatăl său Serghei, un fost spion rus, cu un agent neurotoxic la Salisbury, în Marea Britanie, notează AFP, citată de Agerpres.



„M-am trezit acum mai mult de o săptămână şi sunt fericită să spun că mă simt din ce în ce mai bine cu fiecare zi”, a declarat Iulia Skripal, citată într-un comunicat transmis de poliţia britanică.

„Sunt recunoscătoare pentru interesul pe care îl suscit şi pentru numeroasele mesaje de susţinere pe care le-am primit. Sunt sigură că înţelegeţi că tot acest caz poate fi destabilizator şi sper că îmi veţi respecta viaţa privată şi pe cea a familiei mele în timpul convalescenţei mele”, a adăugat ea.

Potrivit informaţiilor comunicate săptămâna trecută de spitalul din Salisbury, Serghei Skripal se află în continuare în stare critică, dar stabilă.

Întrebat în legătură cu comunicatul Iuliei Skripal, ambasadorul rus la Londra, Aleksandr Iakovenko, a declarat, într-o conferinţă de presă, că este „fericit să-şi felicite compatrioţii pentru faptul că se simt bine”.

El a reiterat că Rusia respinge orice implicare în atacul a cărui responsabilitate îi este atribuită de Londra şi de aliaţii acesteia.

Iakovenko a declarat că „nu este adevărat” că Rusia avea un motiv pentru a-l ucide pe fostul agent dublu, şi a mai afirmat că ţara sa nu a produs niciodată un agent neurotoxic denumit „Noviciok”, identificat de Marea Britanie ca fiind folosit pentru otrăvirea celor doi Skripal.

„Toată povestea cu Noviciok a început în SUA în anii 1990. Noi nu l-am produs niciodată, n-am deţinut niciodată Noviciok”, a susţinut ambasadorul rus. „Este o creaţie a anumitor altor ţări şi a anumitor oameni de ştiinţă”, a adăugat el.

Televiziunea publică rusă a difuzat joi o înregistrare audio prezentată ca fiind o discuţie telefonică între Iulia Skripal şi verişoara sa Viktoria. În scurta conversaţie, purtată în limba rusă, Iulia afirmă că ea şi tatăl ei sunt în faza de refacere şi că ea va putea ieşi în curând din spital.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri