Foto Prima imagine cu Papa Francisc din spitalul din Roma, unde a fost internat în urmă cu o lună

Data actualizării: Data publicării:
ITALY - POPE FRANCIS LEADS THE WEEKLY GENERAL AUDIENCEAT PAUL VI HALL AT THE VATICAN - 2025/2/12
Papa Francisc Foto: Profimedia Images

Vatican a dat publicității, duminică, prima imagine cu Papa Francisc, de când acesta a fost internat în spital, în urmă cu o lună pentru a fi tratat pentru pneumonie dublă, informează Reuters.

Suveranul Pontif în vârstă de 88 de ani a fost internat la spitalul Gemelli din Roma pe 14 februarie cu o infecție respiratorie severă care a necesitat tratament. De atunci nu a mai fost văzut în public.

Suveranul pontif este fotografiat din spate în timp ce se află într-o capelă a spitalului. Vaticanul a transmis că Papa a celebrat duminică Liturghia cu alți preoți în capelă.

Papa, care a primit oxigen pe tot parcursul tratamentului în spital, pare să respire singur în fotografie.

papa francisc
Vaticanul a făcut publică, duminică, prima imagine cu Papa Francisc în spital. Foto: Profimedia

Papa Francisc a transmis un mesaj de mulţumire către credincioşi

Papa Francisc s-a declarat „slăbit” şi „în faţa unei încercări” într-un mesaj de mulţumire către credincioşi transmis duminică din spitalul din Roma unde este tratat de peste o lună de o dublă pneumonie.

„Mă confrunt cu o încercare şi mă alătur atâtor fraţi şi surori care sunt bolnavi şi fragili în acest moment, aşa cum sunt şi eu”, a scris suveranul pontif în acest mesaj Angelus publicat de Vatican, citat de News.ro.

„Corpurile noastre sunt slăbite, dar chiar şi aşa, nimic nu ne poate opri să iubim, să ne rugăm, să ne dăruim, să fim unii pentru alţii, în credinţă, semne strălucitoare de speranţă”. Papa argentinian, în vârstă de 88 de ani, a adus încă o dată un omagiu personalului medical din spitale. „Câte atenţii pline de iubire luminează camerele, coridoarele, clinicile, locurile în care sunt prestate cele mai umile servicii”, a spus el.

„Vă mulţumesc tuturor pentru rugăciunile voastre şi le mulţumesc celor care mă asistă cu atâta dăruire”, a adăugat el, cu un cuvânt special de afecţiune pentru copiii care se roagă de asemenea pentru el. De asemenea, i-a invitat pe credincioşi „să se roage pentru pace, în special în ţările rănite de război: în Ucraina martirizată, Palestina, Israel, Liban, Birmania, Sudan şi Republica Democrată Congo”.

Papa Francisc trebuie să rămână în spital pentru tratament, în ciuda unei îmbunătăţiri treptate a stării sale de sănătate, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când intră alocațiile și indemnizațiile în octombrie. ANPIS a anunțat calendarul plăților
Digi FM
Un tânăr de 21 de ani a murit după o înțepătură de țânțar. Cum a fost posibilă o asemenea tragedie
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Andreea Antonescu în America, la un an de la mutarea din România. „Nu mai sunt preocupată să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre...
Adevarul
Mărturia cutremurătoare a soției arbitrului care s-a împușcat în fața copiilor: „Mi-a dat flori, apoi și-a...
Newsweek
Până la ce oră poți da muzica tare la țară? Când poate vecinul să cheme Poliția și ce riști
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...