Prima navă cu cereale ucrainene a ajuns la Istanbul

Data actualizării: Data publicării:
Navă cu cereale din Ucraina.
Navă cu cereale ucrainene. Foto: Profimedia

Prima încărcătură autorizată de cereale ucrainene de la începutul războiului, pe 24 februarie, a ajuns marţi seară la Istanbul, relatează AFP.

Plecat de la Odesa, în sudul Ucrainei, luni dimineaţă, cu 26.000 de tone de porumb cu destinaţia Liban, Razoni, un cargo sub pavilionul Sierra-Leone, urmează să petreacă noaptea la ancoră în largul coastelor Turciei şi va fi inspectat miercuri dimineaţă de o echipă internaţională la intrarea în Bosfor, a precizat Ministerul turc al Apărării.

Este primul export autorizat în virtutea acordului semnat pe 22 iulie la Istanbul între Ucraina şi Rusia, datorită unei medieri a Turciei şi sub egida ONU, pentru a debloca porturile ucrainene şi a uşura presiunea asupra pieţelor agricole.

Citiți și:
Rusia avertizează că acordul privind exportul de cereale ucrainene poate eşua dacă nu vor fi relaxate unele sancţiuni occidentale

Potrivit jurnaliştilor AFP de la faţa locului, nava, de 186 de metri lungime, a ajuns la o distanţă la care putea fi zărită de pe coastă înainte de ora locală 19.00 (16.00 GMT).

Potrivit Ministerului Apărării, nava era aşteptată la „intrarea în Bosfor în jurul orei 21.00” (18.00 GMT), mai transmite AFP, citată de Agerpres.

Inspecţia, solicitată de Moscova, care voia să se asigure de natura încărcăturii, va fi „efectuată de o delegaţie formată din reprezentanţi turci, ruşi, ucraineni şi ai ONU, apoi Rezoni îşi va continua drumul”, a declarat miercuri presei amiralul turc Ozcab Altunbulak, şeful Centrului de coordonare comun (CCC), care supervizează operaţiunile.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Orașul din România unde metrul pătrat de apartament a trecut de 3.000 de euro. Cât de mare este diferența...
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998