Primul protest al medicilor britanici din ultimii 40 de ani

Data publicării:
medic doctor pacient GettyImages-151262785

Pancarte și cântece în fața spitalelor. Așa au ales cei aproape 40 de mii de medici britanici rezidenți să-și arate nemulțumirea față de propunerile secretarului pe probleme de sănătate, Jeremy Hunt, de a reduce cu 30 la sută salariile și de a reduce numărul de ore pentru care ei pot primi plăți suplimentare. Din cauza grevei, în jur de patru mii de proceduri medicale, inclusiv operații, au fost anulate. Cei de la Reuters scriu că acesta este primul protest de acest gen din ultimii 40 de ani, însă nu va fi și ultimul.

William Turner, medic rezident anestezist: „Niciun medic nu a venit să protesteze de drag. Nu a fost ușor să luăm această decizie și chiar ne pare rău că s-a ajuns în acest punct. Asociația medicilor britanici a încercat de luni de zile, mai ales în ultimele 4 săptămâni, să negocieze cu autoritățile pentru a ajunge la un acord cu guvernul, însă ei insistă să meargă mai departe cu aceste schimbări, fără să ia în calcul problemele serioase pe care le creează.”

Cum majoritatea medicilor din Marea Britanie sunt angajați ai Serviciului Național de Sănătate, asta înseamnă că salariile și contractele lor sunt decise de stat. Prin urmare, aceste propuneri ar afecta în mod direct veniturile fiecărui medic rezident în parte.

Sarah Tyler, medic urgență: „Nu toți avem 25 de ani și nu toți suntem veniți de pe băncile școlii. Mulți dintre noi avem în jur de 30 de ani, avem familie, avem ipoteci de plătit, iar simpla idee că ne-ar putea fi micșorate salariile peste noapte cu 30 la sută este de-a dreptul înfricoșătoare.”

În schimb, Serviciul Național de Sănătate le cere medicilor să fie mult mai flexibili în asigurarea turelor de weekend. Datele oficiale arată că salariul de bază al unui medic rezident în primul an este de aproape 23 de mii de lire sterline, adică 2500 de euro pe lună.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri