Prințesa moștenitoare a Țărilor de Jos se va putea căsători cu o persoană de același sex fără să-și piardă dreptul la tron

Data actualizării: Data publicării:
Prințesa Catharina-Amalia a Țărilor de Jos
Prințesa Catharina-Amalia a Țărilor de Jos. Foto: Profimedia Images

Prinţesa moştenitoare a Ţărilor de Jos va putea să se căsătorească cu o persoană de oricare gen şi fără să îşi piardă dreptul de a urca pe tronul ţării, a anunţat marţi prim-ministrul olandez Mark Rutte, citat de Reuters.

Prinţesa Catharina-Amalia, în vârstă de 17 ani, este moştenitoarea regelui olandez Willem-Alexander.

Prim-ministrul Mark Rutte a răspuns unor întrebări care i-au fost adresate de Parlament în urma publicării recente a cărţii intitulate „Amalia, Duty Calls”.

În acea carte se afirmă că legislaţia mai veche pare să excludă posibilitatea ca un cuplu format din persoane de acelaşi sex să urce pe tronul Ţărilor de Jos. Totuşi, căsătoriile între persoane de acelaşi sex au fost legalizate în Ţările de Jos încă din anul 2001, transmite Agerpres.

„Guvernul consideră că moştenitorul tronului poate să se căsătorească şi cu o persoană de acelaşi sex”, a precizat Mark Rutte în scrisoarea prin care a răspuns întrebărilor care i-au fost adresate de Parlament.

„De aceea, cabinetul nu este de părere că moştenitorul tronului sau regele ar trebui să abdice dacă el sau ea va dori să se căsătorească cu un partener de acelaşi sex”, a adăugat premierul olandez.

Căsătoriile regale au însă nevoie de aprobarea Parlamentului olandez, iar unii dintre membrii casei domnitoare au renunţat în trecut la locurile pe care le ocupau în linia de succesiune la tronul ţării, fie pentru a se căsători cu cineva fără aprobarea Parlamentului, fie pentru că era puţin probabil să obţină acea aprobare.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Melania Trump, agent sub acoperire! Soţia lui Trump l-a 'făcut' imediat pe Putin, liderul de la Kremlin a...
Digi FM
Elizabeth Hurley, îndrăzneață și spectaculoasă la 60 de ani. Pozează cu dezinvoltură în costume de baie...
Pro FM
Soția tenorului Andrea Bocelli, imagine rară din vacanță. Fanii au reacționat imediat: „Pari atât de fericită...
Film Now
Cine este presupusul iubit al Jessicăi Alba. Actrița, surprinsă cu actorul din „Captain America” la doar...
Adevarul
Albert NBN, care a înjurat România la „Beach, Please!”, are doar 6 clase şi este fiul unui interlop din...
Newsweek
Plata CASS la pensiile peste 3.000 lei, atacată la CCR. Pot rămâne pensionarii cu pensia întreagă?
Digi FM
Moment adorabil la Wimbledon. Kate Middleton i-a cerut lui Jannik Sinner o minge semnată pentru prințul...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
John Goodman, de nerecunoscut după ce a slăbit 90 de kilograme în ultimii ani. Actorul, în centrul atenției...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu