Raport: În faţa ameninţării ruse, deplasarea de trupe şi de armament prin ţările UE rămâne problematică

Data actualizării: Data publicării:
Convoi militar în Germania.
Convoi militar în Germania. Foto: Profimedia

Mobilitatea militară în Europa, menită să faciliteze deplasarea rapidă şi fără piedici a echipamentelor militare de la un capăt la altul al Uniunii Europene (UE) în caz de conflict, rămâne „problematică”, iar toate fondurile prevăzute în acest sens au fost deja „epuizat”, a avertizat miercuri Curtea Europeană de Conturi.

În faţa ameninţării pe care o face să planeze Rusia pe flancul estic al Europei, „este în mod clar nevoie de rapiditate” şi cu toate acestea „deplasarea de trupe şi de armament prin ţările UE rămâne problematică”, a spus Tony Murphy, preşedintele Curţii, într-o videoconferinţă de presă.

Uniunea Europeană a prevăzut să consacre 1,7 miliarde de euro între 2021 şi 2027 pentru a finanţa proiectele de infrastructură (feroviare, rutiere, de terminale intermodale) şi a ridica formalităţile administrative în vederea facilitării întăririi rapide a mijloacelor militare în Est, relatează AFP, citată de Agerpres.

Însă această anvelopă, „modestă” faţă de cele 326 de miliarde de euro cheltuite pentru apărare de cele 27 de state membre în 2024, era „deja în totalitate utilizată la sfârşitul lui 2023”, notează Curtea Europeană de Conturi într-un raport publicat miercuri.

„Mai mult pe patru ani lungi vor trebui astfel să treacă înainte ca fonduri europene să fie din nou disponibile pentru mobilitatea militară”, constată Curtea, exprimându-şi regretul că UE şi Comisia Europeană nu au întreprins „nicio estimare solidă privind finanţarea necesară pentru a atinge obiectivele fixate”.

Curtea Europeană de Conturi observă că „adesea costul unui singur mare proiect de infrastructură este mai mare decât suma totală a anvelopei”. Aceasta a permis ajutorarea finanţării a 95 de proiecte în 21 de state membre, concentrate majoritatea în partea estică a UE, fără că în raportul Curţii să fie enumerate proiecte concrete.

„În schimb, pe ruta sudică spre Ucraina, UE nu a finanţat niciun proiect în Grecia”, în pofida faptului că două candidaturi de proiecte „primiseră note superioare pragurilor necesare”, adaugă Curtea Europeană de Conturi, deplângând faptul că utilitatea militară a diferitor proiecte nu a fost suficient luată în seamă în selectarea proiectelor.

Fie că este vorba de simplificări administrative sau de proiecte de infrastructuri, Curtea Europeană de Conturi remarcă de asemenea o altă dificultate: „nu există niciun punct de contact unic la nivelul UE pentru mobilitatea militară”, potrivit lui Tony Murphy.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă dacă ții banii cash acasă în perioade de criză. Avertismentul economiștilor pentru români
Digi FM
Ce pensie are Tudorel Stoica, component al legendarei Steaua ’86: „Mi-e şi ruşine!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săndel Bălan, tatăl Andreei Bălan, marele absent de la nunta grandioasă cu Victor Cornea. Ce mesaj i-a...
Film Now
Deborra-Lee Furness, devastată după apariția lui Hugh Jackman la Met Gala cu Sutton Foster: „A fost o...
Adevarul
Scandal la vârful Primăriei Slatina. Secretarul general îl acuză pe Mario De Mezzo de agresiune: „M-a urmărit...
Newsweek
Pensia medie - 2.821 lei, pensia de urmaș - 1.524 lei, de invaliditate - 1.084. Vești rele pentru pensionari
Digi FM
20 de imagini de la nunta de poveste a Andreei Bălan. Turn de șampanie, tort superb cu poza mirilor și un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
Sandra Bullock, fotografie rară cu copiii ei, de Ziua Mamei: „O onoare pe viață”. De ce a speriat-o gândul de...
UTV
Vezi imaginile de la nunta anului. Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit religios pe malul Lacului...