Analiză Războiul comercial al lui Donald Trump duce la măsuri drastice. Uniunea Europeană vrea să facă front comun cu Beijingul

Data actualizării: Data publicării:
President Donald J. Trump meets with the President of the European Commission Ursula von der Leyen during the 50th Annual World Economic Forum in Davos
Președintele SUA, Donald Trump și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Foto: Profimedia Images

„Ziua eliberării” pentru America, anunțată de Donald Trump atunci când și-a făcut publice tarifele pentru bunuri importate peste ocean din zeci de alte state, a iscat o undă de șoc  în majoritatea guvernelor lumii. „Visul economic american” tocmai a devenit coșmarul european, cu efect de bumerang pentru multe alte națiuni ale lumii. Un tarif reciproc de 20% impus de SUA Uniunii Europene va lovi adânc, spun analiștii economici, citați de Politico.

În plus, a înrăutățit perspectivele pe termen scurt ale zonei euro. În prezent, foarte multe lucruri depind de guvernele europene pentru a continua stimulentele fiscale și reformele planificate în vederea consolidării economiilor naționale. Președintele Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen a vorbit, marți, cu premierul chinez Li Qiang în încercarea de a opri intrarea în Europa a mărfurilor afectate de tarifele lui Trump.

Uniunea Europeană a solicitat ajutorul Beijingului pentru a urmări valul de importuri chinezești care urmează a se îndrepta spre UE după ce Donald Trump a majorat tarifele impuse Chinei.

Beijingul s-a angajat să „lupte până la capăt” împotriva Washingtonului, într-o confruntare din ce în ce mai dură cu Donald Trump, care ar putea face ca produsele chinezești să se confrunte cu tarife de până la 104% la intrarea pe piața americană.

Provocarea pentru UE - la fel ca în războiul comercial din primul mandat al lui Trump - este că bunurile scoase din SUA se vor îndrepta rapid către noi piețe din UE, deschizând riscurile unui război comercial global și mai profund, notează Politico.

Încercând să abordeze problema, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a discutat cu premierul chinez Li Qiang despre „instituirea unui mecanism de urmărire a posibilelor devieri comerciale și de asigurare a faptului că orice evoluție este abordată în mod corespunzător”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Președinta Ursula von der Leyen a subliniat rolul esențial al Chinei în abordarea posibilei devieri a schimburilor comerciale cauzate de tarife, în special în sectoarele deja afectate de supracapacitatea globală”, a declarat Comisia într-un rezumat al convorbirii.

Comunicarea cu China a avut loc la numai o zi după ce șeful comerțului din UE, Maros Sefcovic, a anunțat la Luxemburg, după întâlnirea cu cei 27 de miniștri ai comerțului din blocul comunitar, crearea unui grup operativ european pentru monitorizarea deturnărilor.

În cazul în care inițiativa diplomatică cu China eșuează, UE ar trebui probabil să introducă „măsuri de salvgardare”, care sunt taxe speciale destinate blocării brusce a fluxurilor comerciale deturnate.

UE plănuiește un summit, în iulie, pentru discuții cu Beijingul

UE și China au o relație tensionată în ceea ce privește comerțul, iar Bruxellesul a atras atenția Beijingului asupra faptului că, de ani de zile, recurge la subvenții masive în industriile sale de export gigantice precum oțelul, aluminiul, automobilele electrice și bateriile.

Totuși, confruntată cu un adversar comun la Washington, von der Leyen „a subliniat responsabilitatea Europei și a Chinei, ca două dintre cele mai mari piețe ale lumii, de a sprijini un sistem comercial reformat puternic, liber, echitabil și bazat pe condiții de concurență echitabile”.

fiul-sultanului-brunei (12)
 Ursula von der Leyen Ursula von der Leyen a discutat cu premierul chinez Li Qiang. Sursa: Profimedia

Un moment-cheie pentru coordonare pe fondul unui război comercial global va avea loc în iulie, când UE speră să găzduiască demnitari chinezi pentru un summit cu Beijingul, a anunțat von der Leyen după convorbirea cu Li.

Comisia aproape că a ascuns știrea privind calendarul summitului din iulie, menționând-o doar la finalul unei lecturi a convorbirii telefonice Bruxelles-Beijing, mai arată Politico. Speculațiile anterioare se axaseră pe o dată a summitului în luna mai.

Purtătorul de cuvânt principal al Comisiei Europene, Paula Pinho, a refuzat să confirme data, dar, în cadrul unei ședințe de informare periodice, a precizat că „propunerea ar fi luna iulie”.

Între timp, oficialii chinezi nu exclud posibilitatea inițierii negocierilor cu Statele Unite, însă pentru moment, această chestiune rămâne una de rezervă, în contextul deprecierii monedei naționale. Statul asiatic a anunțat ca va adopta o poziție de rezilienţă, în condițiile în care taxele vamale americane aplicate importurilor chineze ajung la 54%.

Cum funcționează noile taxe vamale americane

Tarifele americane aplicate la nivel global constau într-o taxă de bază de 10%, la care pentru zeci de ţări se adaugă costuri suplimentare în funcţie de taxarea de către acestea a importurilor din Statele Unite şi de excedentul lor comercial în relaţiile cu SUA. 

Pentru oţel, aluminiu, vehicule şi componente ale industriei auto, taxele vamale percepute de SUA sunt de 25%. Ordinul lui Trump prevede exceptarea mai multor categorii de produse de la aplicarea acestor taxe vamale, printre acestea numărându-se petrolul, gazele naturale, materii prime esențiale şi semiconductorii.

Pe lista statelor taxate de SUA nu se regăsesc Rusia, Belarus, Cuba şi Coreea de Nord, ţări puternic sancţionate şi al căror comerţ cu americanii este redus.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România care exportă miliarde de euro anual. Cum a devenit unul dintre cele mai puternice centre...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Dumnezeu era într-o dispoziție excelentă când te-a creat", i-au scris fanii. J.Lo s-a filmat nemachiată, la...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Cum a devenit Bacalaureatul la Limba Română o formalitate de nivel de clasa a opta. De la eseu critic la „te...
Newsweek
Cine se va ocupa de pensii după ce Nicușor Dan a numit un nou premier? Pensionarii, o veste bună și una rea
Digi FM
Cine este Adrian Veștea, noul premier desemnat al României. A construit Aeroportul Brașov și a gestionat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme