Reacția Turciei după ce Germania a recunoscut genocidul împotriva armenilor

Data publicării:
steag turcia flickr

Foto: Flickr

Prim-ministrul turc Binali Yildirim a apreciat că „lobby-ul armean rasist este responsabil pentru decizia eronată a deputaților germani''.

Recunoașterea de către Germania a anumitor acuzații nefondate și deformate constituie o eroare istorică'', a reacționat și purtătorul de cuvânt al guvernului de la Ankara, Numan Kurtulmus, pe contul său de Twitter.

Deputații germani au adoptat joi, cu o majoritate covârșitoare, o rezoluție prin care se recunoaște genocidul contra armenilor comis de Imperiul Otoman în 1915, text denunțat vehement de către Ankara.

Un singur membru al Bundestagului a votat împotriva rezoluției, iar un altul s-a abținut de la vot, a anunțat președintele camerei inferioare a legislativului german, Norbert Lammert.

Adoptarea rezoluției a avut loc prin ridicarea mâinii, voturile favorabile documentului nefiind numărate.

Deși Ankara recunoaște faptul că mulți armeni creștini au fost uciși în confruntările cu forțele otomane, ea neagă faptul că ar fi fost omorâți sute de mii de armeni, că a existat o campanie organizată de epurare etnică contra armenilor sau că au existat dispoziții în acest sens din partea autorităților otomane.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, moment de divă în balconul hotelului de la Paris. A făcut furori în ținute super decoltate...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
La ce facultate să dai admiterea, dacă vrei un salariu peste medie după absolvire: „Consecințele unei alegeri...
Newsweek
Pensionarii militari și civili au șanse mari să primească înapoi banii din CASS la pensie. Care sunt pașii?
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Ruptură definitivă în familia lui Brad Pitt. Cel mai nou gest al copiilor săi readuce în prim-plan tensiunile...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...