Reacția Uniunii Europene după ce Trump a numit-o „un dușman”

Data actualizării: Data publicării:
Merkel And Tusk Meet For Government Consultations
Foto: Guliver/ Getty Images

Europenii s-au arătat luni iritaţi de faptul că au fost calificaţi drept ''inamici'' de către Donald Trump şi i-au cerut preşedintelui american să dea dovadă de fermitate pentru a apăra Ucraina în cursul întâlnirii sale cu omologul său rus, Vladimir Putin, la Helsinki, relatează AFP şi dpa.

Merkel And Tusk Meet For Government Consultations
FOTO: Gulliver/ Getty Images

''America şi Uniunea Europeană sunt cei mai buni prieteni. Cine spune că sunt inamici răspândeşte 'ştiri false''', a afirmat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, pe Twitter din Beijing, unde participă la cel de-al 20-lea summit UE-China. ''Europa şi China, Rusia şi SUA, astăzi la Beijing şi la Helsinki, au o responsabilitate, aceea de a îmbunătăţi ordinea mondială, nu de a o distruge. Sper că acest mesaj va fi primit la Helsinki'', a adăugat Tusk într-o altă postare pe Twitter, precizează AFP.

''Întrebarea care trebuie pusă lui Donald Trump este 'Ce consideră el drept un prieten? ''', a declarat la rândul său şefa diplomaţiei UE, Federica Mogherini, la începutul unei reuniuni a miniştrilor europeni de externe la Bruxelles. ''Ne este foarte clar în minte cine sunt prietenii noştri: Statele Unite, desigur. O schimbare de administraţie nu înseamnă schimbarea prieteniei dintre ţări şi popoare'', a afirmat Mogherini, potrivit dpa, adăugând că ''UE are mulţi alţi prieteni în lume''.

''Se pare că toată lumea este duşmanul său. Declaraţiile lui Trump trebuie tratate cu chibzuinţă'', a declarat la rândul său şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves le Drian.

Ministrul de externe spaniol, Josep Borell, a făcut apel la moderaţie în reacţiile la declaraţiile preşedintelui american. ''Cred că el vrea să vorbească despre concurenţa comercială cu UE şi, prin urmare, termenul 'inamic' este o hiperbolă. Sper că aceasta este'', a comentat el.

Ministrul german pentru afaceri europene, Michael Roth, a făcut apel la unitate, notează dpa. ''Preşedintele SUA este provocator. El încearcă să provoace o scindare în UE. Noi nu vedem totuşi lucrurile aşa'', a afirmat Roth, vorbind despre ''parteneriatul profund şi strâns'' dintre UE şi SUA. În opinia sa, UE n-ar trebui să rămână contrariată din cauza comentariilor lui Trump, ''în parte foarte agresive, neadevărate şi nu deosebit de constructive''. ''Doar indignarea nu ne va ajuta. Singurul lucru care ajută este limbajul clar. Şi o poziţie clar unită'', a afirmat Roth, potrivit dpa.

''SUA sunt un aliat. Noi am reafirmat legătura transatlantică în cursul summitului NATO, chiar dacă avem subiecte de dezacord'', a subliniat la rândul său ministrul de externe belgian, Didier Reynders. ''Astăzi trebuie să reafirmăm sprijinul nostru faţă de Ucraina şi Georgia, cu ocazia summitului dintre Donald Trump şi Vladimir Putin şi să reamintim că anexarea Crimeii, situaţia din estul Ucrainei şi prezenţa militară rusă în Georgia sunt inacceptabile. Sperăm că Donald Trump va ridica aceste chestiuni la masa discuţiilor'', a spus ministrul belgian, citat de AFP.

''SUA nu înseamnă preşedintele Trump şi Trump nu înseamnă SUA'', a opinat la rândul său ministrul de externe luxemburghez, Jean Asselborn, adăugând că popoarele din UE şi SUA se consideră prietene. Şeful diplomaţiei luxemburgheze a făcut apel la o atitudine mult mai calmă la comentariile lui Trump. El şi-a exprimat speranţa că ''aerul curat'' din Scoţia, unde Trump şi-a petrecut weekend-ul jucând golf, l-a ajutat pe preşedintele american să distingă mai bine între ''prieteni'' şi ''duşmani'', conchide dpa. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri