„Regimul ucigaş de la Kremlin”. Patriarhia Română, Maia Sandu și Macron, mesaje după ce armata lui Putin a bombardat Lavra Pecerska

Data actualizării: Data publicării:
maia
Sursa foto: Facebook/Maia Sandu

Patriarhia Română îşi exprimă profunda îngrijorare şi tristeţe în legătură cu atacul care a afectat Lavra Pecerska din Kiev, unul dintre cele mai importante centre ale spiritualităţii ortodoxe şi monument înscris în patrimoniul mondial UNESCO. Mesaje de condmanare au venit și din partea liderilor de la Chișinău și Paris.

"Orice atingere adusă unui lăcaş de cult şi unui monument de o asemenea valoare religioasă, istorică şi culturală reprezintă o pierdere pentru întreaga creştinătate şi pentru patrimoniul universal al umanităţii. Ne rugăm lui Dumnezeu pentru încetarea violenţelor, pentru restabilirea păcii, pentru protejarea vieţilor omeneşti şi pentru conservarea patrimoniului spiritual şi cultural aflat în calea conflictelor armate", a transmis Patriarhia într-un comunicat.

Lavra Pecerska din Kiev, un simbol al istoriei spirituale şi culturale a Ucrainei, a luat foc în urma unui atac aerian rus asupra capitalei ucrainene, au declarat autorităţile locale care le-au cerut oamenilor să se adăpostească.

"Regimul ucigaş de la Kremlin a demonstrat încă o dată că nu are nimic sfânt. Cei care se pretind apărători ai valorilor creştine au bombardat unul dintre cele mai importante simboluri ale ortodoxiei, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO – Lavra Pecerska din Kyiv", a scris pe Facebook Maia Sandu, preşedinta Republicii Moldova.

Ea continuă: "Acest atac a survenit în cursul încă unei nopţi de teroare pentru Ucraina, în care oameni nevinovaţi au fost omorâţi şi răniţi, iar infrastructura grav avariată. În faţa acestor atacuri mişeleşti, trebuie să rămânem solidari cu poporul ucrainean. Republica Moldova condamnă cu fermitate atacurile împotriva civililor şi a lăcaşelor de cult şi rămâne alături de Ucraina în lupta sa pentru libertate, pace şi dreptul de a-şi decide propriul viitor".

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Nimic nu justifică” un atac asupra unui patrimoniu universal, a denunţat luni preşedintele Emmanuel Macron, în urma atacului rus asupra Catedralei, unul dintre locurile emblematice ale ortodoxiei ucrainene, înscris în Patrimoniul Mondial al UNESCO. „La fel ca războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă împotriva Ucrainei de mai bine de 4 ani, nimic nu justifică acest atac împotriva patrimoniului nostru universal”, a reacţionat el pe X. „Franţa este gata să coopereze cu autorităţile ucrainene responsabile de patrimoniu”, a adăugat el.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Expert: Cum ar putea crește rapid pensiile militare? Proiectul de lege e blocat în Parlament
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...