Regina Elisabeta a II-a a promulgat legea care împiedică un Brexit fără acord pe 31 octombrie

Data actualizării: Data publicării:
Britain Conservatives
Regina Elisabeta a II-a și Boris Johnson - Foto: Agerpres

Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, și-a dat acordul formal pentru promulgarea unui proiect de lege ce are drept scop să evite producerea unui Brexit fără acord, informează agenția de știri Reuters, citată de Mediafax. Procedura de aprobare regală este de fapt doar o formalitate înainte de promulgarea legilor.

Membrii Camerei Comunelor din Parlamentul de la Londra au aprobat la începutul lunii septembrie, cu 327 de voturi, un proiect de lege menit să evite ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără Acord.

Guvernul condus de Boris Johnson va suspenda Parlamentul la finalul şedinţei de luni după ce va încerca să obţină din nou convocarea de alegeri anticipate, a declarat purtătorul de cuvânt al premierului britanic.

Purtătorul de cuvânt a adăugat că suspendarea Parlamentului va avea loc după ce Johnson va încerca să-i convingă pe parlamentari pentru a fi de acord cu convocarea de alegeri anticipate, după ce în urmă cu câteva zile membrii Camerei Comunelor au respins o astfel de propunere.

Iniţiativa de suspendare a Parlamentului până pe 14 octombrie a fost aspru criticată de parlamentarii britanici.

Johnson, lider al campaniei de ieşire din UE în timpul referendumului Brexit din 2016, a preluat funcţia în iulie, după ce predecesorul său din partid conservator, Theresa May, a renunţat după trei încercări eşuate de a trece prin Parlament acordul negociat cu Bruxelles-ul.

Noul prim-ministru spune că vrea să scoată Marea Britanie din UE pe 31 octombrie, cu sau fără un acord cu blocul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii...
Newsweek
Pensie de numai 1.500 lei pentru 30 ani munciți. De ce 1.900.000 pensionari primesc pensii atât de mici?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...