„Reînarmarea Europei” creează probleme în conducerea Italiei: planul UE e susținut de dreapta atlantistă și contestat de suveraniști

Data publicării:
Roma, Convegno Difendiamo i nostri figli
Matteo Salvini și Giorgia Meloni Foto: Profimedia

Planul Comisiei Europene pentru „Reînarmarea Europei” divizează profund majoritatea ultraconservatoare aflată la putere în Italia, dreapta atlantistă poziţionându-se în favoarea proiectului, în timp ce extrema dreaptă suveranistă se opune, relatează AFP.

Şefa guvernului italian Giorgia Meloni, o atlantistă ferventă şi susţinătoare a Ucrainei şi a preşedintelui său Volodimir Zelenski, precum şi vicepremierul şi şeful diplomaţiei italiene, Antonio Tajani, susţin proiectul european.

De cealaltă parte, vicepremierul Matteo Salvini, liderul partidului suveranist de extremă dreapta Liga şi apropiat în trecut al preşedintelui rus Vladimir Putin, critică planul prezentat de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care prevede mobilizarea a aproape 800 de miliarde de euro pentru apărarea Europei, dintre care în jur de 50 de miliarde pentru Italia, potrivit presei, scrie Agerpres.

În scădere în sondaje, Salvini pare că, pentru a câştiga electorat, intenţionează să profite de opinia publică ce este împotriva cheltuielilor militare, fiind susţinut în acest sens de ministrul economiei, Giancarlo Giorgetti, membru al partidului său.

„Este în interesul nostru să cheltuim 800 de miliarde (care sunt ale noastre) pentru a cumpăra arme, când aceeaşi UE nu ne permite să cheltuim câteva miliarde (care sunt ale noastre) pentru a construi şcoli şi spitale?”, a întrebat Salvini pe X, părând să uite că Roma a primit în jur de 190 de miliarde de euro în cadrul planului european de redresare post-pandemie.

Matteo Salvini a îmbrăţişat cu entuziasm linia preşedintelui american Donald Trump, care a iniţiat o apropiere spectaculoasă de Moscova şi a pus Kievul sub o presiune puternică prin suspendarea ajutorului militar.

„Eu, şi mulţi alţii ca mine, sunt convins că Trump este singurul lider capabil să obţină în sfârşit pacea”, a mai spus Salvini.

Ministrul apărării, Guido Crosetto, un prieten apropiat al premierului Meloni, i-a răspuns lui Salvini.

„Trăim un moment istoric şi geopolitic dramatic (...) Din acest motiv (...) chiar nu pot înţelege cum subiectul apărării unei naţiuni şi al descurajării (...) poate deveni un motiv de dispută pentru un «zero virgulă şi ceva» mai mult în sondajele din următoarele săptămâni”, a scris el pe reţeaua X.

Potrivit Il Corriere della Sera, Meloni i-a spus clar lui Salvini că ea este cea care stabileşte politica externă şi de apărare a Italiei, o informaţie care nu au fost însă confirmată pentru AFP de serviciile sale.

Până în prezent, Italia, a cărei datorie publică se apropie de 3.000 de miliarde de euro, sau 135,3% din PIB în 2024, a alocat circa 1,5% din PIB pentru apărare, departe de procentul de 2% din PIB pentru care s-au angajat toate ţările NATO în 2014 şi care ar urma să crească în următorii ani.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine a moștenit, de fapt, averea lui John Lennon? Fiul artistului face dezvăluiri neașteptate după 46 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Reacția lui Ponta după ce Călin Georgescu a obținut arestul la domiciliu
Newsweek
Pare parchet de lux, dar costă mult mai puțin. Materialul care revine în tendințe la sfârșitul anului 2026
Digi FM
Prințul Harry, mărturisire neașteptată despre perioada în care a plecat din Marea Britanie cu Meghan Markle...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
4 animale care par să păcălească moartea. Unele își pot regenera corpul, iar altele supraviețuiesc la...
Film Now
Uma Thurman, în rochie-sacou și pantofi cu toc pe covorul roșu. A făcut furori la premiera noului sezon...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro