Analiză „Revoluția dronelor” a schimbat radical câmpul de luptă din Ucraina și modul în care Occidentul abordează războiul. Înarmarea Europei

Recentele incursiuni ale dronelor rusești în Polonia și România au declanșat alarma în Europa. Pentru Bruxelles, acest lucru a părut un semnal politic al dorinței Moscovei de a escalada conflictul. Dar episodul a scos la iveală și dezavantajul tehnologic al Occidentului. Din cele aproximativ 20 de drone rusești Gerbera, care au trecut granița cu Polonia, 15-17 nu au fost interceptate și pur și simplu au căzut din cer atunci când au epuizat combustibilul. Cele câteva care au fost doborâte au costat NATO foarte scump, fiind schimbate cu rachete aer-aer AMRAAM, care costă cu mult mai mult decât dronele în sine - fără a lua în calcul costul lansării avioanelor de vânătoare, arată, într-o analiză, jurnaliștii Meduza.

După ani de zile în care au urmărit baia de sânge de pe frontul ruso-ucrainean, mulți analiști militari au ajuns să considere că dronele au declanșat o revoluție ireversibilă în domeniul războiului, una care a făcut ca doctrinele occidentale să devină aproape depășite. Avertismentele lor acoperă adesea vocile altor experți, care susțin că dominația actuală a dronelor este mai puțin o revoluție și mai mult un mozaic de improvizații care maschează slăbiciunile ambelor armate. În alte circumstanțe, pe alte câmpuri de luptă, metode și instrumente diferite s-ar putea dovedi decisive. De aceea, susțin scepticii, Occidentul nu trebuie să se alinieze Rusiei și Chinei producând milioane de drone; trebuie doar să învețe cum să le combată. 

Ce este „revoluția dronelor”

Estimările ucrainene sugerează că, în 2025, peste 70% din pierderile de pe câmpul de luptă de ambele părți vor fi cauzate de drone. Această statistică este doar o ilustrare brută a „revoluției UAV” mai largi. Cel puțin în acest război, dronele nu numai că au înlocuit alte tipuri de arme, dar au și remodelat tacticile, arta operațională și chiar strategia.

Ruslan Pukhov, membru al Consiliului Public al Ministerului Apărării din Rusia și director al Centrului pentru Analiza Strategiilor și Tehnologiilor din Moscova, a oferit, probabil, cea mai completă descriere a acestei schimbări, folosind războiul din Ucraina drept exemplu real. Evaluarea sa este împărtășită de mulți experți occidentali și ofițeri militari din diferite țări.

Pukhov susține că dronele și senzorii lor sunt, în esență, vârful unui sistem de comunicații care poate transmite în timp real volume uriașe de informații, inclusiv video, către mulți „consumatori” diferiți. Această legătură, de la senzorul dronei la comandant, a eliminat aproape complet „ceața războiului” tradițională. De milenii, cei mai buni comandanți au fost apreciați pentru capacitatea lor de a anticipa mișcările adversarului. Astăzi, însă, mii de drone deasupra câmpului de luptă și în spatele liniilor dezvăluie activitatea inamicului și o transmit direct comandanților în timp real.

Următorul pas logic este înarmarea acestor drone, astfel încât o țintă să poată fi lovită imediat ce este descoperită, reducând timpul dintre recunoaștere și lovitură la aproape zero. Chiar și armatele mai puțin avansate au câștigat brusc atât capacități de recunoaștere, cât și milioane de muniții de precizie. În curând, spune Pukhov, comandanții de la toate nivelurile vor avea în fața lor un câmp de luptă transparent și vor putea pur și simplu să selecteze mijloacele adecvate pentru a lovi orice țintă care este detectată. Orice este văzut va fi distrus imediat - și pe unele porțiuni ale frontului, aceasta este deja realitatea.

Potrivit lui Pukhov, această schimbare a răsturnat un principiu de lungă durată al artei operaționale. În Ucraina, atât pe front, cât și la 10-15 kilometri în spate, este acum imposibil să se concentreze forțe și echipamente așa cum au făcut comandanții timp de secole. Ascunderea și dispersarea au înlocuit concentrarea: trupele, armele, cartierele generale și depozitele de muniție trebuie ascunse și răspândite. Pătrunderea blindatelor adânc în liniile inamice - genul de operațiuni pe care s-au bazat războaiele din trecut - este acum imposibilă până când una dintre părți nu obține superioritatea absolută a dronelor atât pe câmpul de luptă, cât și în spatele frontului.

Dronele au cucerit deja efectiv cerul (n.r. chiar dacă doar în apropierea solului), pot amenința marile marine convenționale pe mare și sunt pe cale să devină coloana vertebrală a forțelor terestre de pe linia frontului, susține Pukhov. Odată integrate cu inteligența artificială, recunoașterea prin satelit și comunicațiile prin satelit, acestea vor putea lovi la aproape orice adâncime. Pe scurt, Pukhov consideră că oricine speră să câștige războaiele societăților postindustriale va trebui mai întâi să suprime dronele adversarului și să-și stabilească dominația cu propriile sisteme fără pilot în aer și pe teren.

Citește și Dronele misterioase din Germania: Anchetatorii suspectează legături cu flota fantomă a Rusiei

Acum trei ani, ideile expuse de Pukhov ar fi părut aproape fantastice. Acum, ele sunt ancorate în realitate: în multe privințe, revoluția dronelor s-a desfășurat deja parțial pe câmpul de luptă din Ucraina. Proliferarea dronelor de recunoaștere și a UAV-urilor kamikaze a făcut într-adevăr practic imposibilă concentrarea forțelor.

Linia frontului s-a subțiat într-un mod surprinzător. Dacă acum un an și jumătate, companiile și chiar batalioanele dețineau poziții defensive sau lansau atacuri, astăzi luptele sunt adesea purtate de grupuri de doar doi până la cinci infanteriști sau soldați pe motociclete. Aceste mici unități încearcă să se strecoare în spatele liniilor inamice și să-și consolideze pozițiile acolo. Atât liniile lor de aprovizionare, cât și cele ale trupelor apărătoare sunt menținute din ce în ce mai mult de drone. Chiar în spatele frontului, zeci sau chiar sute de operatori de drone lucrează pentru a acoperi câmpul de luptă, distrugând orice se mișcă pe o adâncime de 10-15 kilometri. Și odată cu răspândirea recentă a dronelor de retransmisie a semnalului, acoperirea se întinde acum până la 30 de kilometri.

Și totuși, această imagine nu corespunde cu „revoluția ireversibilă” descrisă de unii, arată Meduza. Acest lucru se datorează faptului că, în afară de drone, sisteme de comunicații și efectivele de infanterie, ambele armate rămân extrem de slabe. Forțele aerospatiale ruse, de exemplu, dispun de doar câteva sute de avioane moderne, iar rata lor de utilizare - numărul de misiuni pe zi per avion - este cu mult inferioară celei înregistrate de aviația coaliției occidentale în Irak și Iugoslavia, în urmă cu două-trei decenii. Deoarece apărarea aeriană ucraineană nu a fost niciodată suprimată, avioanele rusești operează doar de la zeci de kilometri în spatele liniei frontului, lansând bombe planante sau trăgând un număr limitat de rachete de croazieră și balistice lansate din aer.

Citește și Moșteanu e optimist că România va produce drone în colaborare cu Ucraina din 2027

Situația aviației ucrainene este și mai gravă: arsenalul său de avioane relativ moderne, fabricate în Occident, numără mai puțin de 30, iar stocul total de avioane de vânătoare și bombardiere, inclusiv avioane din era sovietică refăcute pentru muniții occidentale, este de doar aproximativ o sută. Aproape patru ani de pierderi în luptă și uzură și-au lăsat amprenta. Confruntați cu superioritatea aeriană și de apărare aeriană a Rusiei, piloții ucraineni trebuie să efectueze manevre complexe doar pentru a lansa bombe planante, limitându-și raza de acțiune efectivă.

Și artileria a fost epuizată. În primii doi ani de război, aceasta a fost arma dominantă, dar ritmul de tragere a consumat o mare parte din stocurile mondiale de muniție. Deoarece producția nu a putut ține pasul, multe misiuni de tragere au fost transferate dronelor.

Aceste UAV-uri pot fi extrem de precise - dronele ghidate prin fibră optică pot zbura prin ferestre sau trape și permit operatorului să aleagă ținta din interior - dar asta nu le face superarme.

Ambele părți susțin că produc câteva milioane de drone în fiecare an, dar acestea nu se traduc în milioane sau chiar sute de mii de ținte distruse. Pe ambele părți ale frontului, zeci de mii de soldați sunt uciși în fiecare an - și asta în condițiile în care dronele sunt doar una dintre armele utilizate. Odată ce sunt luați în calcul și răniții, este probabil ca mai puțin de 10% dintre drone să lovească efectiv o țintă, chiar dacă se presupune că fiecare victimă corespunde unui singur atac cu drona.

Ambele armate au devenit extrem de dependente de operatorii de drone. Într-un articol, un voluntar occidental care a luptat pentru Ucraina a descris neputința trupelor ucrainene atunci când au fost private de sprijinul UAV. Între timp, mult-lăudata revoluție a inteligenței artificiale - promisiunea unor roiuri de drone complet autonome, capabile să zboare de la lansare până la țintă fără îndrumare umană - nu s-a materializat încă. Fiecare dronă are încă nevoie de propriul operator. Într-un război în care forța de muncă este limitată, zeci de mii de operatori instruiți pot fi un lux inaccesibil.

„Revoluția dronelor” pe câmpul de luptă ucrainean a fost determinată în mare parte de tehnologia civilă ieftină și accesibilă și de oficialii militari dispuși să o adopte imediat. Aproape toate dronele sunt construite din piese chinezești, multe dintre ele fiind produse sub licențe occidentale. Comunicațiile prin satelit provin de la companii private, Rusia conectându-se ilegal la terminalele SpaceX. Atâta timp cât comerțul global continuă, răspândirea acestor tehnologii nu poate fi oprită. Într-un conflict global mai amplu, o coaliție condusă de China ar putea câștiga avantajul în războiul cu drone.

În același timp, chiar și cu milioane de drone utilizate în prezent, „ceața războiului” nu s-a ridicat. Ambele armate pot încă muta rezervele în sectoare cheie, iar adversarii lor au puține mijloace de a le opri – un factor la fel de decisiv ca și dronele în producerea impasului actual. Dronele kamikaze au făcut aproape imposibile străpungerile rapide ale blindatelor, dar rezervele trimise în grabă în zonele amenințate sunt încă capabile să încetinească avansarea lentă. De fapt, războiul de manevră se încheiase deja la sfârșitul anului 2022, când erau încă relativ puține drone în uz.
Și, poate cel mai elocvent, Ucraina nu câștigă războiul – în ciuda faptului că a avut un avantaj în ceea ce privește numărul, calitatea și organizarea dronelor sale în diferite etape ale conflictului. În cele din urmă, factorii mai decisivi rămân armata mai numeroasă a Rusiei, superioritatea sa aeriană și puterea de foc copleșitoare a artileriei sale.

Ce se întâmplă cu armatele NATO

Deocamdată, membrii NATO sunt în urma Ucrainei și Rusiei - și, posibil, a Chinei - în ceea ce privește producția și utilizarea dronelor kamikaze. Desigur, dacă ar dori, țările occidentale ar putea investi resursele lor în producerea a milioane de drone mici. Stimulate de fluxul de imagini de pe câmpul de luptă din Ucraina, unele voci proeminente din Occident - de la Elon Musk, la fostul CEO al Google, Eric Schmidt - au îndemnat SUA și NATO să renunțe la programele costisitoare de armament și să se orienteze către drone, care, susțin ei, reprezintă în mod clar viitorul războiului.
Însă experții militari mai conservatori au o opinie diferită. Ei susțin că dronele nu au modificat fundamental echilibrul de putere dintre NATO și adversarii săi și nici nu au schimbat abordarea consacrată a Occidentului în ceea ce privește câștigarea războaielor.

Justin Bronk, expert în aviație de luptă la think tank-ul Royal United Services Institute (RUSI), prezintă problema în felul următor: în trei ani de luptă, nici Ucraina, nici Rusia nu au demonstrat că utilizarea dronelor la scară largă - sute de mii sau chiar milioane - poate duce la o victorie militară. În schimb, războiul a creat un fel de „dependență de drone” în rândul unităților de infanterie, care ezită să acționeze dacă nu au acoperire UAV. De asemenea, Bronk observă că armatele occidentale sunt în urma Rusiei și Ucrainei atât în ceea ce privește utilizarea dronelor, cât și apărarea împotriva acestora – pentru a reduce acest decalaj ar fi nevoie de investiții uriașe.

În același timp, Statele Unite se bucură de un avantaj copleșitor în aer, spune Bronk. Unități specializate ale Forțelor Aeriene se antrenează în mod specific pentru a suprima apărarea aeriană inamică. Este adevărat că piloții americani nu s-au confruntat niciodată cu un sistem de apărare aeriană de amploarea celui al Rusiei - sau chiar al Ucrainei - în luptă reală. Dar întreaga doctrină a suprimării apărării aeriene inamice (SEAD) a fost inițial concepută pentru a face față țărilor din Pactul de la Varșovia, care dispuneau de rețele de apărare aeriană și mai redutabile. Desigur, dronele pot fi utile și în acest domeniu, arată Meduza. Israelul a folosit drone FPV împotriva sistemelor de apărare aeriană iraniene, iar Ucraina a făcut același lucru împotriva bateriilor de rachete sol-aer rusești.

Dacă apărarea aeriană rusă ar fi neutralizată - un rezultat probabil într-un conflict NATO-Rusia - avioanele aliate ar putea lovi ținte de-a lungul frontului și adânc în spatele acestuia cu relativă impunitate, potrivit lui Bronk. Și ar putea face acest lucru în principal cu muniții ieftine, cum ar fi bombele cu cădere liberă echipate cu kituri de ghidare American Joint Direct Attack Munition (JDAM), care sunt similare cu kiturile UMPK utilizate astăzi de Rusia. Fiecare JDAM costă între 20.000 și 30.000 de dolari - mai puțin decât o singură dronă rusă Geran.

Este demn de remarcat faptul că dronele grele aflate deja în serviciul armatei americane - atât modelele de recunoaștere, cât și cele de atac - au fost considerate în general depășite după primul an de război pe scară largă în Ucraina. 

Chiar și Houthiții din Yemen au reușit să le doboare de numeroase ori. Dar într-un scenariu în care apărarea aeriană inamică este suprimată, aceste UAV-uri ar putea fi din nou extrem de eficiente.

Bronk concluzionează că NATO nu are nevoie să concureze cu Rusia producând milioane de drone mici. Moscova este deja cu mult înainte atât în ceea ce privește utilizarea lor, cât și în combaterea lor. Totuși, Rusia are șanse mici într-o luptă împotriva aviației occidentale cu echipaj uman.
Cu toate acestea, Occidentul se confruntă cu două probleme semnificative. În primul rând, fără participarea SUA, aliații europeni ar avea probabil dificultăți în a suprima apărarea aeriană a Rusiei. În ciuda avantajului numeric în ceea ce privește aviația modernă, aceștia nu dispun de instrumentele specializate necesare pentru a demonta un sistem mare, cu mai multe niveluri. În al doilea rând, nici Europa, nici Statele Unite nu au dezvoltat încă un sistem robust pentru a contracara dronele rusești – o vulnerabilitate subliniată încă o dată de recenta incursiune a dronelor în Polonia.

Cum pot fi combătute dronele

După cum a raportat anterior Meduza, Ucraina și Rusia nu au avut succes în încercările lor de a combate dronele. Acum, NATO se confruntă cu aceleași provocări. Pe de o parte, armatele occidentale sunt în urma armatelor ruse și ucrainene în ceea ce privește experiența practică. Pe de altă parte, tocmai această diferență le oferă un avantaj: pot învăța din greșelile pe care ambele părți le-au făcut deja. NATO are, de asemenea, ocazia unică de a-și testa sistemele direct pe câmpul de luptă din Ucraina. Aici se discută și se testează aceleași soluții ca în Ucraina și Rusia: sisteme de război electronic de toate dimensiunile, tunuri antiaeriene automate, rachete interceptoare cu cost redus, interceptori de drone, arme cu laser și sisteme de emisie cu microunde.

Departamentul Apărării al SUA a dat instrucțiuni armatei și industriei de apărare să obțină „dominația electromagnetică și aeriană” până în 2027. În termeni mai simpli: să rezolve problema dronelor mici. Acest lucru nu va fi ușor, mai ales că resursele sunt deja limitate. Până la aceeași dată limită, Pentagonul dorește, de asemenea, să pună în funcțiune o nouă flotă vastă de drone și să o distribuie tuturor ramurilor forțelor armate. Cu alte cuvinte, în ciuda scepticismului unor experți, armata SUA se pregătește să intre pe deplin în cursa dronelor - și a anulat chiar programul său de elicoptere de atac Apache, care se preconiza că va domina spațiul aerian de joasă altitudine.

Este clar că apărarea împotriva dronelor trebuie să fie stratificată și pe mai multe niveluri. Probabil că nu va exista niciodată o tehnologie miraculoasă. O altă complicație este că măsurile de contracarare disponibile în prezent sunt fie prototipuri experimentale, fie sisteme ale căror muniții costă mult mai mult - uneori cu ordinele de mărime mai mult - decât dronele pe care sunt menite să le doboare.

Birocrația este un alt obstacol. Atât Ucraina, cât și Rusia au început cu sisteme de comandă rigide și lente. Dar ambele armate s-au adaptat. Proiectarea dronelor și software-ul sunt actualizate constant, la fel ca și contramăsurile și tacticile trupelor utilizate împotriva lor. Această deschidere către inovare le-a permis să țină pasul în războiul dronelor – inclusiv prin copierea reciprocă a soluțiilor.

În Occident, provocarea reprezentată de rigiditatea birocratică este recunoscută, dar dezbaterea privind reforma rămâne în mare parte limitată la cercurile de experți. Riscul este că, până când scumpele sisteme occidentale de combatere a dronelor vor ajunge efectiv pe câmpul de luptă, acestea ar putea fi deja depășite – mai ales având în vedere progresele rapide în domeniul vederii artificiale și al inteligenței artificiale.

„Revoluția dronelor” a avut loc efectiv?

Este mai corect să numim ceea ce vedem o democratizare a tehnologiei: capacitățile care odinioară aparțineau celor mai bogate și mai avansate armate - în special în domeniul recunoașterii, comunicațiilor și loviturilor de precizie - sunt acum disponibile pe scară largă, arată jurnaliștii Meduza.

La începutul deceniului, se părea că standardul pentru o dronă „democratică” ar fi un UAV de dimensiuni medii, care ar putea zbura ore întregi la altitudine medie, vâna cu senzori la bord și ataca ținte cu bombe sau rachete mici de precizie - arhetipurile fiind Bayraktar din Turcia și Wing Loong din China. Cu toate acestea, chiar în primul an al războiului pe scară largă din Ucraina, apărarea aeriană rusă părea să infirme acest concept (n.r. semne de avertizare timpurie apăruseră deja în Siria și Libia, unde Bayraktar s-a confruntat cu sisteme de apărare aeriană de scurtă distanță fabricate în Rusia).

Citește și Alertă cu drone la Soci, unde Putin a ținut un discurs despre războiul din Ucraina

În schimb, ceea ce a ieșit în prim-plan - și a influențat chiar și gândirea din interiorul Pentagonului - sunt munițiile mici și foarte mici de tip loitering: quadcopterele FPV și dronele kamikaze cu aripi fixe, cu capacități de rază medie și lungă. În războiul ruso-ucrainean, slăbiciunile lor evidente - și anume, raza de acțiune și sarcina utilă limitate, precum și vulnerabilitatea la războiul electronic - au fost atenuate de o organizare inteligentă, de o utilizare tactică astută și de simpla utilizare a unor flote enorme de drone.

Dar aceste abordări sunt probabil departe de a fi definitive, iar aceste drone nu sunt probabil singurele tipuri care vor modela conflictele militare în viitorul apropiat. Bayraktars și Wing Loongs rămân extrem de relevante în cazul în care adversarul nu dispune de sisteme adecvate de apărare aeriană pe distanțe scurte și medii, arată Meduza.

Tipurile de drone, contramăsurile și tacticile vor continua să evolueze. Iar utilizarea lor nu oprește dezvoltarea paralelă a altor tehnologii și concepte militare, cum ar fi vehiculele blindate, războiul de manevră și practica concentrării forțelor și puterii de foc pentru a copleși adversarul - de mult timp metoda principală de înfrângere a unui adversar.

Editor : C.A.