Rezultat neașteptat la alegerile anticipate din Portugalia: Partidul Socialist al premierului Costa, aproape de majoritatea absolută

Data publicării:
antonio costa cu masca rosie saluta victoria in alegeri cu o mana ridicata langa repoorteri cu microfoane si camere video
Partidul Socialist al premierului Antonio Costa a câştigat alegerile legislative de duminică. Foto: Profimedia

Partidul Socialist al premierului Antonio Costa a câştigat alegerile legislative de duminică, asigurându-şi un scor neașteptat.

În sondajele de dinaintea scrutinului parlamentar anticipat, socialiştii erau la egalitate cu opoziţia de centru-dreapta. Partidul premierului Costa a reuşit însă să îşi îmbunătăţească rezultatul obţinut în 2019 şi nu va mai depinde de foştii săi aliaţi din stânga radicală, care au provocat aceste alegeri anticipate respingând proiectul de buget pentru 2022, relatează AFP, citată de Agerpres.

Potrivit rezultatelor parţiale care acoperă toate circumscripţiile, cu excepţia celor din străinătate, care aleg patru deputaţi, Partidul Socialist s-a clasat pe primul loc cu 41,7% din voturi şi cel puţin 117 locuri dintr-un total de 230. În 2019, partidul obţinuse 108 mandate.

„O majoritate absolută nu înseamnă putere absolută, este o responsabilitate sporită şi înseamnă să guvernăm cu şi pentru toţi portughezii. Este victoria smereniei, încrederii şi pentru stabilitate”, a spus Costa.

Deşi spera să reuşească să creeze o surpriză, principala formaţiune de opoziţie, Partidul Social-Democrat al lui Rui Rio, s-a clasat pe locul al doilea, cu 29,3% din voturi.

Partidul de extremă dreapta Chega (Destul) a fost propulsat de scrutin drept a treia forţă politică cu 7,15% din voturi (12 mandate), faţă de un deputat în legislatura anterioară.

Portugalia a constituit mult timp o excepţie în Europa pentru că de la sfârşitul dictaturii în 1974 şi până la ultimele alegeri din 2019 nu a avut niciun reprezentant al extremei drepte în parlament.

„Oamenii au înţeles mesajul nostru", a spus preşedintele Chega, André Ventura, care a estimat că este „rău pentru ţară că Antonio Costa continuă să fie prim-ministru”.

Liberalii, care au intrat în parlament în 2019 cu un singur deputat, confirmă şi ei progresul puternic anticipat de sondaje. Obţin aproape 5% din voturi şi opt mandate şi devansează cele două formaţiuni ale stângii radicale, Blocul de Stânga şi Coaliţia Comunişti-Verzi, formaţiuni politice aspru sancţionate de electorat după ce au provocat aceste alegeri prin respingerea proiectului de buget pentru 2022.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri