Roberta Metsola vrea să transforme o clădire a Parlamentului European din Strasbourg într-un hotel

Data actualizării: Data publicării:
Șefa Parlamentului European, Roberta Metsola
Șefa Parlamentului European, Roberta Metsola. Foto: Profimedia Images

Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, ia în considerare transformarea unei clădiri deținute de instituție în Strasbourg într-un hotel, într-o mișcare care este văzută ca fiind un sprijin al statutului de capitală a UE, potrivit Politico.

Într-o scrisoare consultată de Politico, datată cu 8 februarie și trimisă către premierul francez de atunci Jean Castex, Metsola a salutat ideea de „stabilire a unui hotel în clădirea Salvador de Madariaga” care este parte a portofoliului imobiliar. Mișcarea „ar putea contribui la ușurarea poverii de pe sectorul hotelier”, a scris Metsola.

Europarlamentarii, personalul lor, lobbyiștii și alții călătoresc către Strasbourg, unde se află sediul juridic al Parlamentului European așa cum este trecut în tratatele UE, timp de câteva zile pe lună la sesiunile plenare, astfel ocupând aproape în întregime hotelurile din oraș. Criticii deplasării lunare scumpe spun că este nenecesar de costisitoare, întinde capacitatea infrastructurii parlamentare și dăunează mediului, având în vedere emisiile implicate.

Guvernul francez se opune însă ferm oricărei mișcări de a renunța la sediul din Strasbourg.

Franța a pus presiune pe Metsola să cumpere o altă proprietate imobiliară din Strasbsourg pentru a întări poziția orașului drept capitală a UE: clădirea recent construită Osmose, care a fost contractată de Banque des Territoires din Franța în cooperare cu autoritățile locale și regionale.

Planul de a transforma clădirea Salvador de Madariaga într-un hotel ar întări susținerea pentru ca Parlamentul să cumpere Osmose, astfel diminuând spațiul de birouri disponibil în Strasbourg pentru europarlamentari.

Achiziția Osmose, scria Castex într-o scrisoare trimisă pe 27 ianuarie către Metsola, ar „întări prezența Parlamentului și, în general, ar spori rolul orașului Strasbourg”.

Tocmai de acest lucru se tem criticii debandadei călătoriilor.

„Parlamentul European ar trebuie să economisească bani/ energie”, a scris pe Twitter Daniel Freund, europarlamentar german din partea Verzilor, care face parte dintr-o inițiativă transpartinică de a suspenda sesiunile din Strasbourg din cauza actualei crize energetice. „Nu să cheltuim mai mulți bani pe mai multe clădiri”.

Corespondența consultată de Politico Playbook și discuțiile cu mai mulți oficiali sugerează că Metsola este doritoare să permită solicitarea francezilor de a cumpăra Osmose.

„Din ceea ce știu”, spune un purtător de cuvânt al Robertei Metsola pentru Politico, planul cu hotelul era o opțiune care „nu a mai mers înainte” și în orice caz ar fi decisă „pe baza nevoilor instituției” și pe „un proces echitabil”.

Comisia de buget a Parlamentului urma să discute potențiala afacere de cumpărare a clădirii Osmose în timpul unei ședințe de miercuri dimineață. Europarlamentarii deja aveau șansa de a bloca achiziția săptămâna trecută. Într-un vot privind bugetul Parlamentului pe 2023, 274 de europarlamentari au votat în favoarea unui amendament de „a se opune la achiziția clădirii Osmose în Strasbourg”, în vreme ce 275 au votat împotrivă.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Cum reușește Ozana Barabancea să se mențină în formă după ce a slăbit peste 35 de kilograme: „Nu consum...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, într-o rochie cu un decolteu imposibil de ignorat după ce a vorbit despre lupta cu kilogramele în...
Film Now
„Peste 10 ani, AI va putea să-i practice meseria”. Charlize Theron îi dă o lecție lui Chalamet după...
Adevarul
Termocentrala Paroșeni, inaugurată acum 70 de ani. Ce se va întâmpla cu vechiul colos energetic după...
Newsweek
Pensiile vin cu întârziere în luna mai. În ce zile pensionarii vor primi ajutoarele de 500 de lei la pensie?
Digi FM
A transformat covorul roșu în podium de modă. Lady Gaga, cuceritoare la premiera „Diavolul se îmbracă de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Denise Richards, mesaj sfâșietor după moartea fostului ei iubit, Patrick Muldoon: „Nu-mi pot imagina viața...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment