Român bătut de un italian. Titus Corlățean cere Guvernului italian să condamne atitudinea politicianului

Data publicării:
corlatean captura digi

Consilierul din oraşul italian Montesilvano a povestit, pe pagina sa de Facebook, că a bătut un român care îi lovise maşina cu piciorul. Politicianul mărturiseşte că a fost, de fapt, o răzbunare pentru modul în care ar fi fost tratat în timpul unei delegații în ţara noastră. Ministerul român de Externe a criticat gestul şi atitudinea funcţionarului italian.

Nu pot decât să condamn în termenii cei mai fermi această atitudine care este profund jignitoare la adresa românilor, în general. Astfel de atitudini intolerabile nu doar că le condamnăm, dar voi smenala pe canale diplomatice autorităţilor italiene şi, în mod firesc, aşteptăm o atitudine politică, în primul rând, de dezaprobare şi de descurajare a unor astfel de atitudini”, a declarat șeful diplomației române, Titus Corlățean. 

Un politician italian se laudă pe Facebook că a bătut un român. Reacția MAE

Italianul Anthony Aliano, de profesie avocat, a descris pe reţeaua de socializare cum i-a dat doi pumni unui român: „Şi i-am spus: când am fost eu în România cu serviciul, timp de şase luni, m-au tratat rău, deşi am fost respectuos. Noi, în Italia, vă permitem să staţi pe străzi, să furaţi, să comiteţi violuri, infracţiuni, să prostituaţi minori... Dar istoria se va schimba!”(sursa: site-ul de ştiri PrimaDaNoi.it)

În câteva ore, pe Internet au fost postate zeci de comentarii, cărora oficialul italian le-a răspuns în aceeaşi notă: „L-am lovit cu atâta satisfacţie! Şi nu îmi este ruşine. Să fie un exemplu şi pentru alţi politicieni! Iar laşul a luat-o la fugă." (sursa: site-ul de ştiri PrimaDaNoi.it)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri