Româncă decorată de președintele Italiei pentru curajul de a înfrunta Mafia

Data actualizării: Data publicării:
roxana

Curajul de care a dat dovadă o româncă a impresionat Italia. Roxana Roman, în vârstă de 34 de ani, a primit distincția de Cavaler al Ordinului de Merit chiar de la președintele italian Sergio Mattarella pentru faptele sale.

Foto: Facebook

Roxana Roman a devenit celebră în Italia după ce a înfruntat unii dintre cei mai temuți mafioți din Italia, clanul Casamonica, care a pus stăpânire peste cartierul Romanina. Impresionat de curajul româncei, președintele Mattarella i-a acordat titlul pentru „contribuția sa la impunerea legii”. Datorită acțiunilor Roxanei Roman, pe 15 octombrie, justiția italiană i-a condamnat la pedepse cuprinse între 3 și 5 ani de închisoare pe 3 dintre membrii clanului.

Scandalul a început pe 1 aprilie 2018, când doi membri ai clanului Casamonica au intrat în barul deținut de Roxana și Marian Roman. Deranjați că nu au fost serviți cu prioritate, l-au atacat pe soțul Roxanei și pe un bărbat cu dizabilități care a îndrăznit să le răspundă, după care au încercat să ia banii din casa de marcat și au distrus localul, iar pe români i-au amenințat cu moartea dacă nu pleacă din zonă.  Însă reacția românilor i-a surprins pe mafioți. În loc să-și facă planuri de plecare, Roxana Roman a depus o plângere la poliție. "Nu-mi este frică. Barul acesta este munca noastră și nu renunțăm la el," a spus Roxana Roman.

"Plângerea a fost un gest normal. În cartier, clanul Casamonica menține puterea prin frică. Sunt atât de mulți oameni buni care vor o schimbare, dar e nevoie de o nouă mentalitate, iar asta începe cu fiecare dintre noi", a spus Roxana, citată de tpi.it.

Gestul Roxanei le-a oferit curaj și altora care s-au alăturat luptei românilor. Astfel, la o lună după scandal, cei doi mafioți au fost arestați, dar și un al treilea bărbat care a amenințat-o pe româncă și i-a cerut să-și retragă plângerea.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate