România a participat la reuniunea Grupului de Contact pentru Ucraina. Importanţa Centrului de Instruire F-16 de la Fetești, evidențiată

Data publicării:
Avion F-16
Foto: Profimedia

Importanţa Centrului de instruire F-16 din România, care sprijină atât pregătirea piloţilor români, cât şi a celor din statele aliate şi partenere, a fost evidenţiată în cadrul reuniunii Grupului de Contact pentru Ucraina, a transmis, luni, Ministerul Apărării Naţionale.

Potrivit unui comunicat al MApN, ministrul Ionuţ Moşteanu a participat luni la cea de-a 29-a reuniune a Grupului de Contact pentru Ucraina, prezidată de secretarul britanic al Apărării, John Healey, şi ministrul german al Apărării, Boris Pristorius, în format online. De asemenea, la reuniune au participat secretarul american al Apărării, Pete Hegseth şi secretarul general al NATO, Mark Rutte.

"În cadrul reuniunii, oficialul român a reafirmat sprijinul constant al României pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, în conformitate cu dreptul internaţional şi principiile fundamentale ale ordinii internaţionale bazate pe reguli. Acesta a evidenţiat contribuţiile substanţiale ale României la efortul internaţional de sprijin, inclusiv prin facilitarea instruirii militarilor ucraineni în cadrul misiunii EUMAM UA, precum şi în cadrul misiunii INTERFLEX, condusă de Regatul Unit", se menţionează în comunicat.

Conform Ministerului Apărării, a fost subliniată importanţa Centrului de instruire F-16 din România, care sprijină atât pregătirea piloţilor români, cât şi a celor din statele aliate şi partenere, inclusiv Ucraina, contribuind la creşterea interoperabilităţii şi la întărirea posturii de apărare aeriană pe Flancul estic al NATO.

"România îşi menţine angajamentul faţă de susţinerea Ucrainei şi faţă de apărarea valorilor care stau la baza securităţii europene. Vom continua să contribuim, alături de partenerii noştri, atât timp cât va fi necesar, pentru a sprijini eforturile comune de stabilitate şi descurajare pe Flancul estic al NATO", a declarat Ionuţ Moşteanu, citat în comunicat.

Reuniunea a oferit un prilej important pentru consolidarea cooperării cu partenerii strategici şi pentru coordonarea eficientă a sprijinului acordat Ucrainei prin asistenţă tehnică, instruire şi livrări de echipamente, a mai indicat MApN.

"Grupul de contact pentru Ucraina rămâne o platformă esenţială de dialog şi coordonare internaţională, menită să susţină capacitatea de apărare a Ucrainei şi stabilitatea regională în contextul provocărilor actuale de securitate", se mai precizează în comunicat.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, moment de divă în balconul hotelului de la Paris. A făcut furori în ținute super decoltate...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
La ce facultate să dai admiterea, dacă vrei un salariu peste medie după absolvire: „Consecințele unei alegeri...
Newsweek
Parlamentul, aviz pozitiv pentru creșterea unor pensii. Trebuie depusă o simplă cerere să iei banii
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Ruptură definitivă în familia lui Brad Pitt. Cel mai nou gest al copiilor săi readuce în prim-plan tensiunile...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...